Igor Gorgan contestă în instanţă decretul prin care i s-au retras toate distincțiile de stat

Publicat:

Igor Gorgan contestă în instanţă decretul prin care i s-au retras toate distincțiile de stat

Fostul șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale, Igor Gorgan, urmează să adreseze o cerere prealabilă Președinției Republicii Moldova, după ce șefa statului i-a retras toate distincțiile de stat, în urma dezvăluirilor de colaborare cu serviciile secrete ruse. Instanța de fond a declarat inadmisibilă acțiunea sa împotriva Maiei Sandu, pe motiv că Gorgan nu a respectat procedura prealabilă. Tocmai după ce va primi un răspuns din partea președintei Republicii Moldova, acesta va putea depune o altă cerere.

Gorgan a contestat decizia președintei Maia Sandu de a-I retrage distincțiile de stat. O cerere ân acest sens a fost depusă la Judecătoria Chișinău, marți, 9 iulie. Șefa statului a dispus retragerea tuturor distincțiilor după dezvăluirile apărute în presă despre rolul de informator al lui Gorgan în favoarea serviciilor secrete ruse.

Este vorba despre distincțiile „Meritul Militar” și „Credință Patriei”. Totodată, lui Gorgan i-au fost retrase și gradele militare, scrie anticorupție.md.


Igor Gorgan contestă în instanţă decretul prin care i s-au retras toate distincțiile de stat

(…) pentru a califica respectată procedura prealabilă este necesar, pe de o parte, ca reclamantul să facă dovada adresării cu cerere prealabilă către pîrît, iar pe de altă parte, să aștepte emiterea deciziei autorității publice privitor la cererea prealabilă sau expirarea termenului legal pentru adoptarea unei asemenea decizii, cu anexarea acesteia la cererea de chemare în judecată, în conformitate cu art. 212, alin. (1), lit. a) Cod administrativ. Astfel, soluționând chestiunea privind admisibilitatea acțiunii în contencios administrativ, prin prisma prevederilor art. 207, alin. (2), lit. f) coroborat cu art. 208, alin. (3) din Codul administrativ, judecătorul constată că reclamantul nu a respectat procedura prelabilă, ceea ce constituie un temei de declarare a inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ”, se arată în decizia instanței de fond.

Președinția a făcut anunțul despre retragerea distincțiilor de stat oferite de-a lungul vremii lui Gorgan la două zile după dezvăluiri și după ce SIS a confirmat veridicitatea informațiilor.

„Astfel de crime împotriva statului trebuie pedepsite în cel mai aspru mod pentru trădare de Patrie. În 2021 această persoană a fost destituită din funcție de Președinta Maia Sandu. Distincțiile de stat oferite acestuia în 2006 „Meritul Militar”, 2015 „Credință Patriei” și gradele militare vor fi retrase”, se arăta în comunicatul Președinției.

Igor Gorgan contestă în instanţă decretul prin care i s-au retras toate distincțiile de stat

În comunicat se mai face referință la necesitatea unui control riguros al integrității angajaților din instituțiile de apărare și de asigurare a securității statului.

„Astfel de infractori din interior contribuie la amenințările hibride la adresa statului Republicii Moldova. Tocmai de aceea, avem nevoie de instrumente mai eficiente de luptă împotriva acțiunilor de trădare de Patrie”, se mai menționează  în comunicatul instituției prezidențiale.

Conform investigației, Gorgan a raportat despre situația politică internă din Republica Moldova, dar și a transmis date despre vizitele reprezentanților Ministerului ucrainean al Apărării. Igor Gorgan și Alexey Makarov, curatorul său din cadrul GRU, au început să contacteze mai des în aprilie 2022, după invazia Rusiei în Ucraina, iar schimbul de informații se referea la relațiile moldo-ucrainene în domeniul apărării.

Igor Gorgan contestă în instanţă decretul prin care i s-au retras toate distincțiile de stat

„Ukroboronexportul ucrainean încearcă să cumpere din Moldova 6 Mig-29, care se află în Mărculești. Ei insistă foarte tare… În timp ce avioanele sunt pe loc. Vor să efectueze operațiunea printr -o companie-paravan din Emiratele Arabe Unite în viitorul apropiat.”, se arată într-un mesaj transmis de Gorgan.

În aceeași zi, Gorgan revine cu un alt mesaj.

„Trenurile cu combustibil pleacă de pe teritoriul Moldovei, și anume din satul Etulia până în așezarea ucraineană Reni. Trenul cu combustibil se deplasează doar noaptea și stă nemișcat ziua pentru a nu deveni o țintă a Forțelor Aerospațiale Ruse.”

„Ucrainenii se plimbă pe lângă Ministerul nostru al Apărării de 3 săptămâni și cer totul, în special obuze pentru artilerie”, a completat informația Gorgan.

Întâlnirile ar fi avut loc în localuri din Chișinău sau la pescuit:

„Ma pot întâlni cu oricine, sunt un om de acțiune,.. Trebuie să mergem la pescuit și să discutăm totul! Trăim vremuri istorice! Și trebuie să facem această poveste!”, este conținutul unui alt mesaj.

Igor Gorgan a fost demis la propunerea ministrului Apărării, Anatolie Nosatâi, de șefa statului, Maia Sandu. El a mai deținut această funcție în perioada 2013–2016, dar a fost demis la solicitarea ministrului Apărării de atunci, Anatol Șalaru, care l-a acuzat de delapidări, cumetrism şi de partizanat politic.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Usatîi: În Moldova rata infracționalității este alarmantă. Avem nevoie de schimbări în Codul Penal

Usatîi: În Moldova rata infracționalității este alarmantă. Avem nevoie de schimbări în Codul Penal În Moldova rata infracționalității este alarmantă, iar autoritățile nu reușesc să-și...

Două accidente rutiere cu implicarea motocicletelor, în ultimele 24 de ore

Două accidente rutiere cu implicarea motocicletelor, în ultimele 24 de ore Doi motocicliști au fost implicați în accidente rutiere în ultimele 24 de ore în...

De ce a lovit Ucraina regiunile Kursk și Belgorod, cele două ‘bijuterii’ rusești

De ce a lovit Ucraina regiunile Kursk și Belgorod, cele două 'bijuterii' rusești Două dintre cele mai importante regiuni ale Rusiei europene, aflate la doar...

Un moldovean, căutat de autoritățile din Italia, depistat și reținut în PFT Albița

Un moldovean, căutat de autoritățile din Italia, depistat și reținut în PFT Albița Un cetăţean din Republica Moldova, căutat de autorităţile din Italia pentru punerea...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.