Igor Grosu a avut discuţii la Bucureşti cu președintele Senatului României

România rămâne alături de Republica Moldova, așa cum a fost de fiecare dată. Declarația a fost făcută de președintele Senatului de la București, Mircea Abrudean, în cadrul unei întrevederi cu speakerul legislativului de la Chișinău, Igor Grosu.

Potrivit unui comunicat al Senatului, discuțiile au reconfirmat caracterul privilegiat al relației dintre România și Republica Moldova, precum și angajamentul ferm al României de a susține parcursul european al Republicii Moldova.

Citeşte şi: Cod Galben de instabilitate atmosferică în toată ţara – Stiripesurse.md

„Sprijinul României pentru Republica Moldova și Ucraina reprezintă o constantă a statului român. Aceasta este direcția strategică a României”, a subliniat Mircea Abrudean.

Oficialul român a menționat că Bucureștiul va rămâne alături de Chișinău: „Avem nevoie de stabilitate, de parteneriate solide și de o colaborare cât mai strânsă între București și Chișinău”.

În cadrul discuțiilor, Igor Grosu a transmis un mesaj de susținere și solidaritate față de România, subliniind importanța stabilității și predictibilității în relația bilaterală.

„Așa cum voi aveți nevoie de un Chișinău predictibil, așa avem și noi nevoie de o Românie predictibilă”, a spus el.

La fel, în cadrul întrevederii a fost evidențiat nivelul excelent al dialogului politic și al cooperării bilaterale, atât la nivel guvernamental, cât și parlamentar, precum și importanța consolidării coordonării între instituțiile celor două state într-un context regional complex.

Amintim că Igor Grosu se află la București într-o vizită de lucru. Șeful legislativului este însoțit de o delegație parlamentară și diplomatică de la Chișinău.

This post was last modified on 12/05/2026 13:30 13:30

Tags: bucurestichisinauIgor GrosuMircea AbrudeanRomania
Știrile zilei