
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a criticat blocajul creat în procesul de organizare a alegerilor pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.
Citește și: Escrocheriile online și telefonice ajung în Parlament. Se anunță audieri publice
Potrivit agenției MOLDPRES, el a acuzat deputații socialiști din autonomie că au boicotat ședința în cadrul căreia urmau să fie discutate și aprobate soluțiile convenite anterior cu autoritățile centrale.
„Acum o săptămână am răspuns la aceeași întrebare și spuneam că am găsit oameni raționali, interlocutori foarte buni, cu care am convenit cum trebuie organizate alegerile. Între timp, ceva s-a întâmplat acolo și am înțeles că o parte dintre deputați au boicotat ședința”, a declarat șeful Legislativului.
Acesta a afirmat că boicotul a fost organizat în principal de deputații socialiști din Adunarea Populară. Președintele Parlamentului a menționat că blocajul a fost creat chiar de unii politicieni din autonomie, care ulterior au refuzat să participe la ședințele convocate pentru depășirea crizei. În contextul demisiei președintelui interimar al Adunării Populare, Igor Grosu a declarat că autoritățile regionale trebuie să aleagă un nou conducător interimar și să reia procesul decizional.
„Fiecare zi de întârziere este în defavoarea Găgăuziei și, evident, a situației politice din Republica Moldova”, a subliniat Grosu.
Șeful Legislativului a respins ideea că soluția ar putea veni din exterior și a acuzat Federația Rusă că urmărește destabilizarea situației din regiune.
This post was last modified on 04/06/2026 18:21 18:21