
Parlamentul intenționează să adopte în regim accelerat modificările legislative care vor permite organizarea alegerilor pentru Adunarea Populară a Găgăuziei până la sfârșitul acestui an. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, susține că proiectul transpune în legislație hotărârea Curții Constituționale și răspunde blocajului creat de autoritățile de la Comrat, care, potrivit lui, nu au reușit să adopte propriile reguli electorale.
În cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova, Grosu a declarat că obiectivul este ca proiectul să fie votat în primă lectură până la încheierea actualei sesiuni parlamentare, iar lectura a doua să aibă loc în cadrul unei sesiuni extraordinare programate pentru sfârșitul lunii august, astfel încât Comisia Electorală Centrală să dispună de timpul necesar pentru organizarea scrutinului, potrivit cotidianul.
Citește și: Chișinăul apără dreptul militarilor moldoveni de a purta drapelul național în Zona de Securitate
Potrivit șefului Legislativului, modificările propuse sunt rezultatul experienței acumulate de Comisia Electorală Centrală în ultimii ani și urmăresc eliminarea vulnerabilităților care au permis finanțarea netransparentă și susținerea mascată a unor concurenți electorali.
„La bază stă experiența pe care a acumulat-o Comisia Electorală Centrală pe parcursul ultimului ciclu electoral, o experiență foarte bogată de altfel, de a monitoriza finanțarea, susținerea camuflată, candidarea pe listele altui partid și așa mai departe, a persoanelor care erau afiliate altui partid. Și noi am avut, avem în istoria recentă a noastră exemple de partide scoase în afara legii. Știm despre care partide e vorba, despre acea grupare criminală organizată. Deci toată această experiență, evident, Comisia Electorală Centrală, prin funcționarii electorali, o va folosi pentru a descuraja și a nu permite astfel de lucruri în cadrul alegerilor pentru Adunarea Populară din UTA Găgăuzia”, a declarat președintele Parlamentului.
Grosu a afirmat că autoritățile de la Comrat au avut suficient timp pentru a-și adapta legislația electorală, însă nu au reușit să ajungă la o soluție. În opinia sa, menținerea actualului blocaj ar afecta atât autonomia găgăuză, cât și funcționarea instituțiilor statului.
„Da, noi am ajuns la situația în care am constatat cu toții că autoritățile din Găgăuzia s-au autoblocat, în toamna anului 2025. Tot anul 2026 până în prezent, am avut o multitudine de ședințe și la Președinție și la Parlament, cu discuții la nivel tehnic. Ei, deși Codul Electoral a intrat în vigoare, în cazul lor, cu un an mai târziu, un an au avut la dispoziție pentru a elabora acea hotărâre privind particularitățile desfășurării alegerilor în unitatea administrativ-teritorială, lucru pe care nu l-au făcut. Și atunci situația trebuie soluționată. Nu poate Găgăuzia să rămână în suspans fără o Adunare Populară. Asta e în detrimentul unității administrativ-teritoriale, în detrimentul Republicii Moldova”, a explicat Igor Grosu.
Președintele Parlamentului a prezentat și calendarul pe care mizează majoritatea parlamentară. Potrivit acestuia, prima lectură ar urma să fie votată în actuala sesiune, iar lectura a doua la sfârșitul lunii august, pentru ca scrutinul să poată fi organizat până la finalul anului.
„Până la sfârșitul acestei sesiuni vom da în prima lectură, cu condiția că vine avizul de la Guvern și Comisia Electorală Centrală, iar în lectura a doua planul este să dăm în sesiunea extraordinară pe care o vom avea în august, 24-35 august, încât comisia Electorală Centrală să aibă timp suficient pentru a organiza alegeri în Adunarea Populară până la sfârșitul acestui an”, a mai afirmat oficialul.
Vezi și: Destinații de vacanță care îți schimbă viața
Un alt subiect abordat în emisiune a vizat schimbarea sistemului electoral utilizat pentru alegerea deputaților în Adunarea Populară a Găgăuziei. Igor Grosu a explicat că scrutinul din acest an se va desfășura în continuare în baza sistemului uninominal, însă, începând cu următorul ciclu electoral, va fi introdus sistemul proporțional, pentru a uniformiza regulile electorale la nivel național.
„Eu sunt adeptul abordării o țară, un sistem electoral, o țară, un sistem electoral, aceleași reguli, aceleași exigențe. Și alegerile trebuie să fie desfășurate conform prevederilor Codului electoral al Republicii Moldova”, a conchis Igor Grosu.
This post was last modified on 28/07/2026 14:48 14:48