Igor Grosu: Facem tot ce ne stă în puteri pentru a ne proteja cetățenii

Publicat:

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere la Praga cu noul președinte al Adunării Parlamentare a NATO, Michal Szczerba.

În cadrul discuțiilor, oficialii au convenit ca următorul seminar la nivel de alianță și de cooperare între țările Europei Centrale și de Est, denumit Rose Roth, să fie organizat în 2024 în Moldova.


Citește și : Portret de primar – Cine e Ion Ceban, candidatul MAN la șefia Capitalei

„Pentru noi, securitatea Republicii Moldova este o prioritate și facem tot ce ne stă în puteri pentru a ne proteja cetățenii. Vom continua să întărim reziliența instituțiilor fiindcă vrem să trăim în pace și să contribuim la pacea și securitatea de pe continentul european”, scrie Igor Grosu.

De asemenea, președintele Parlamentului i-a urat succes noului președinte al Adunării Parlamentare a NATO și i-a mulțumit că Republica Moldova se regăsește printre țările prioritare pe agenda sa de activitate.

Citește și : Șeful Procuraturii Ungheni, implicat într-un accident grav soldat cu patru morți

Amintim că președintele Parlamentului, Igor Grosu, a participat la cel de-al doilea Summit parlamentar al Platformei Internaționale Crimeea. Reuniunea a avut loc la data de 24 octombrie, la Praga.

De asemenea, Igor Grosu urmează să aibă o serie de întrevederi cu omologii săi prezenți la eveniment.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Persoanele ‘păsări de noapte’, rezultate mai bune la testele de inteligență decât cele care se culcă devreme

Persoanele 'păsări de noapte', rezultate mai bune la testele de inteligență decât cele care se culcă devreme Un studiu efectuat pe pe 26.000 de persoane...

Cum a arătat prințesa Kate la finala de la Wimbledon. Este a doua apariție de la anunțul legat de boala sa

Cum a arătat prințesa Kate la finala de la Wimbledon. Este a doua apariție de la anunțul legat de boala sa Kate Middleton, Prințesa de...

Alec Baldwin le mulţumeşte susţinătorilor săi după anularea procesului pentru omor prin imprudenţă

Alec Baldwin le mulţumeşte susţinătorilor săi după anularea procesului pentru omor prin imprudenţă Actorul american Alec Baldwin le-a mulţumit celor care l-au susţinut după ce...

Postul TV Cartoon Network neagă zvonurile privind închiderea

Postul TV Cartoon Network neagă zvonurile privind închiderea Cartoon Network alungă zvonurile de închidere după un protest viral pe rețelele sociale, reafirmându-și angajamentul față de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.