Igor Grosu: Republica Moldova a întârziat prea mult să se alăture familiei europene

Publicat:

Igor Grosu: Republica Moldova a întârziat prea mult să se alăture familiei europene

„Trebuie să spunem foarte sincer că Republica Moldova a întârziat prea mult să se alăture familiei europene. De acea avem toată încrederea că fiind sprijiniți de partenerii europeni, vom reuși”. Afirmația a fost făcută de Președintele Parlamentului, Igor Grosu în cadrul unei ședințe la care a participat și Prim-ministrului Poloniei, Donald Tusk, comunică MOLDPRES.

În plenul șeful Guvernului de la Varşovia a fost întâmpinat cu aplauze, potrivit moldpres.md.


Citește și: Crește nemulțumirea rușilor. Putin nu a mai fost așa de puțin popular de la mobilizarea parțială din 2022

„Bine ați venit în Parlamentul Republicii Moldova. Suntem onorați să vă avem în plenul Parlamentului într-o perioadă istorică pentru Republica Moldova. Avem în față cea mai importantă decizie de la independență încoace. În această toamnă, ne vom alege viitorul și eu am încredere că vom face alegerea corectă, deoarece cu toții ne dorim să trăim în pace la noi acasă. Și cum zice o zicală din popor: niciun drum nu e prea lung în compania unui prieten bun”, a menționat speakerul Igor Grosu în deschiderea ședinței.

Grosu a specificat că Polonia este un prieten pe care țara noastră se poate baza.

„Să știți că simțim acest sprijin nu doar la nivel politic, între politicieni, dar acest lucru pot să o spună, de exemplu, și producătorii de vinuri, pe unii dintre ei îi avem astăzi în sală, datorită cărora vinurile noastre ajung pe mesele dvs. Despre sprijinul polonez ar putea vorbi și agricultorii noștri, care se bucură că fructele noastre gustoase ajung și pe rafturile din Polonia. Republica Moldova a întârziat prea mult timp să se alăture familiei europene, de aceea avem încrederea că, fiind sprijiniți de partenerii noștri europeni, – vom reuși. Sprijinul vostru ne arată că suntem pe calea cea dreaptă și ne încurajează să mergem înainte”, a conchis Grosu.

Citește și: Vladimir Zelenski: Ucraina are ”nevoie de o nouă energie” după doi ani şi jumătate de război cu Rusia

Premierul Republicii Polone, Donald Tusk, întreprinde astăzi o vizită la Chişinău. Oficialul polonez a fost întâmpinat la Guvern, în cadrul unei ceremonii oficiale, de către premierul Republicii Moldova, Dorin Recean. Şeful Guvernului de la Varșovia a mai avut întrevederi cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, și cu președintele Parlamentului, Igor Grosu.

Donald Tusk este o persoană influentă în instituțiile Uniunii Europene, fiind președintele Consiliului European timp de 5 ani. În 2014, Donald Tusk a fost ales în funcția de președinte al Consiliului European, iar în 2017 a fost reales pentru cel de-al doilea mandat de 2 ani și jumătate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Naționala, în prin proces de pregătire pentru meciul cu Malta

Naționala, în prin proces de pregătire pentru meciul cu Malta Tricolorii se află în plin proces de pregătire pentru meciul cu Malta din cadrul Ligii...

România, parte din planul ca Azerbaidjanul să fie
 furnizor de ‘energie verde’ în UE

România, parte din planul ca Azerbaidjanul să fie
 furnizor de 'energie verde' în UE Acordul, care implică Azerbaidjan, Georgia, România și Ungaria, urmărește să creeze...

Semnal de alarmă: Tot mai multe cazuri de suicid în Moldova

Semnal de alarmă: Tot mai multe cazuri de suicid în Moldova Anual peste 700.000 de oameni din lume își pun capăt zilelor. Tulburări mentale, stresul,...

Maia Sandu îndeamnă moldovenii din diasporă să se înregistreze pentru a vota prin poștă

Maia Sandu îndeamnă moldovenii din diasporă să se înregistreze pentru a vota prin poștă Șefa statului, Maia Sandu, a îndemnat astăzi cetățenii Republicii Moldova din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.