
Președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, susține ideea evaluării integrității avocaților, afirmând că această profesie are nevoie de o analiză internă onestă și de reforme similare celor aplicate în sistemul judecătoresc și procuratură.
„Acum doi ani, nimeni nu credea că evaluarea judecătorilor și procurorilor poate fi realizată. Și totuși, am demonstrat că se poate. Acum este momentul ca și avocații să aibă o discuție sinceră în interiorul breslei. Ei știu cel mai bine care sunt problemele și trebuie să vină cu soluții”, a declarat Grosu.
Oficialul a menționat că respectă profesia de avocat și recunoaște rolul esențial al acesteia în actul de justiție, însă a atras atenția asupra unor abateri grave.
„Cunosc mulți avocați onești, care își fac treaba cu profesionalism. Dar există și cazuri în care unii au ajutat la tergiversarea proceselor, inclusiv a celor împotriva persoanelor care cumpărau voturi sau încercau să influențeze procesele democratice. Aici nu poți rămâne indiferent. Nu poți invoca dreptul la apărare ca scuză pentru a sabota justiția”, a spus șeful Legislativului.
Grosu a criticat și practica unor avocați care se înregistrează simultan în mai multe cauze, în diferite regiuni ale țării, doar pentru a amâna procesele. „Când un avocat stabilește că îl reprezintă pe unul la Bălți și pe altul la Căușeni, în aceeași zi, e clar că scopul e să tergiverseze procedurile. Astfel de lucruri trebuie discutate și corectate”, a adăugat el.
Președintele Parlamentului a îndemnat comunitatea juridică să inițieze dezbateri interne și să contribuie activ la procesul de reformare: „Avocații trebuie să fie parte din soluție. Este momentul ca breasla să-și curețe rândurile și să reconstruiască încrederea societății”.
Tot astăzi, ministra Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a explicat că ideea lansată de președinta Maia Sandu privind evaluarea integrității avocaților (vettingul) reprezintă mai degrabă „un mesaj politic” despre percepția publică asupra sistemului avocaturii, decât o inițiativă concretă de reformă.
„Cred că, mai mult, Președinția și-a expus un mesaj politic privind opinia sa cu privire la sistemul avocaturii. Cu siguranță, exercițiul de evaluare extraordinar este aplicat judecătorilor și procurorilor. În Republica Moldova, exercițiul de evaluare extraordinar a fost implementat și este în desfășurare, fiind inspirat din experiența Albaniei și Ucrainei”, a spus ministra.
Mihailov-Moraru a subliniat că profesia de avocat are propriile mecanisme de autoreglementare, însă nu este exclusă necesitatea unor reforme interne. Ea a reamintit că vettingul în justiție a fost introdus ca măsură excepțională, într-un context de corupție ridicată și de încredere publică scăzută.
„Exercițiul de evaluare extraordinar trebuie să se finalizeze la sfârșitul anului 2026, pentru că este o măsură excepțională, nu una permanentă. Să ne amintim de anii 2019–2021, când corupția era la un nivel foarte înalt, iar încrederea în justiție extrem de scăzută. Aceasta a determinat lansarea acestui mecanism”, a concluzionat ministra Justiției.
Declarațiile vin la o săptămână după ce președinta Maia Sandu a afirmat, într-o emisiune TV, că avocații ar trebui supuși procedurii de evaluare externă.