X

Igor Luțenko: Bogătașii evită războiul, iar săracii duc toată povara

Igor Luțenko: Bogătașii evită războiul, iar săracii duc toată povara

Igor Luțenko, militar și fost deputat în Rada Supremă a Ucrainei în legislatura a VIII-a, a criticat dur inechitățile sociale care au devenit evidente în timpul războiului, subliniind că cei bogați și influenți reușesc să evite participarea directă în conflict, lăsând povara pe umerii celor săraci.

Luțenko a scris cu îngrijorare că această situație a fost acceptată de majoritatea societății, fără o rezistență semnificativă la nivel public. El menționează că, deși există nemulțumiri, acestea sunt exprimate mai degrabă prin tăcere, prin fuga discretă a celor vulnerabili sau prin retragerea în locuri ascunse, fără a cere clasei conducătoare să dea dovadă de sacrificiu și responsabilitate.

Cei care ridică aceste probleme sunt adesea acuzați de „populism” sau li se spune că „așa a fost întotdeauna”. Luțenko argumentează că aceasta nu este „ un lucru firesc” și amintește că, în trecut, chiar și membrii familiilor regale își asumau riscuri pe front sau lucrau în spitale în timpul războaielor.

În prezent, însă, cei mai abili și mai educați folosesc aceste calități pentru a se feri de pericole, trimițând în schimb pe alții în tranșee. Militarul subliniază că această inechitate fundamentală generează alte probleme majore, precum “tirania incompetenților” în funcții de conducere, indiferența din partea celor aflați în spatele frontului.

Aceste situații contribuie la eșecurile de pe front și la pierderile de vieți omenești, pentru care nimeni nu a fost tras la răspundere.

Tags: bogătașiIgor Luțenkoucraina
Categorii: Război in UcrainaȘtirile zilei