IGSU: Evitați deplasările neesențiale

Salvatorii îndeamnă populația să evite deplasările neesențiale, în special în perioadele cu polei și ghețuș, dimineața devreme și seara târziu.

Citește și: Se modifică Codul Educației. Actualizările au fost aprobate la Guvern

Avertizarea vine în contextul prognozelor meteorologice pentru perioada 4-8 februarie 2026, caracterizate prin fluctuații între temperaturi pozitive și negative, cu risc sporit de precipitații și formare a poleiului.

Oamenilor li se recomandă să poarte încălțăminte adecvată sezonului și manifestați prudență sporită în spațiile publice, să evite apropierea de copaci, structuri instabile sau fire electrice căzute.

În același timp, conducătorilor auto li se recomandă să utilizeze anvelope de iarnă, să reducă viteza și să o adapteze astfel încât să permită oprirea în siguranță. Șoferilor li se cere să păstreze o distanță de siguranță sporită față de vehiculul din față, să evite manevrele bruște și depășirile neesențiale, în special pe poduri, viaducte, sectoare umbrite, să utilizeze luminile de întâlnire pe toată durata deplasării.

Șoferilor fără experiență li se recomandă să amâne deplasările pe timp de noapte sau pe distanțe lungi.

În același timp, pietonilor li se recomandă să se deplaseze cu pași mici și atenți pe suprafețele alunecoase, să nu țină mâinile în buzunare, pentru ași putea menține echilibrul, să traverseze străzile doar pe trecerile de pietoni, după o asigurare temeinică, să evite traversarea în fugă sau printre vehicule oprite.

Întrucât pe parcursul zilei, maximele termice vor crește semnificativ, se interzice deplasarea, mersul sau staționarea pe gheața râurilor, lacurilor și iazurilor.

Pescarilor li se recomandă să evite pescuitul la copcă și traversarea bazinelor acvatice înghețate.

Mediului de afaceri și autoritățile publice locale li se cere să asigure curățarea și împrăștierea de material antiderapant în zonele de acces, să monitorizeze  situația din teritoriu și să fie gata să implementeze planurile de contingență proprii.

This post was last modified on 04/02/2026 13:06 13:06

Tags: ghețușIGSUpoleisalvatori
Știrile zilei