X

Ikea cumpără aproape 4.400 de hectare de pădure în statul american Georgia, pentru a o proteja de dezvoltatori

Un grup de investiţii, Ingka Group, care deţine şi oprează magazine ale gigantului suedez Ikea în Statele Unite a achiziţionat terenuri forestiere în sud-estul statului american Georgia, petru a proteja acest ecosismtem de dezvoltatori, relatează CNN, scrie news.ro .

Ingka Group a achiziţionat 4.386 de hectare de pământ lângă bazinul râului Altamaha, anunţa compania la 14 ianuarie.

Citește și : După 88 de zile, muzeele Vaticanului se redeschid începând de luni

”Credem cu advărat că este posibil un management responsabil al pădurii, şi avem o mare parte de responsabilitate faţă de pâmântul pe care-l deţinem – şi prin extindere faţă de planetă – de a reface pădurile şi de a planta mai mult decât recoltăm”, declară pentru CNN directorul Ingka Investments Krister Mattsson.

”Conservarea naturii este importantă în toate proprietăţile noastre. În această investiţie în Georgia este important în primul rând ca terenul să nu fie fărâmiţat în parcele mici şi să rămână pentru totdeauna un teren forestier”, declară el.

Pe acest teren, achiziţionat de la organizaţia conservatoare nonprofit The Conservation Fund, trăiesc peste 350 de specii de aninale şi de plante sălbatce – inclusiv pinul mlaştinii şi ţestoasa georgiană -, în prezent protejate.

Înaintea migraţiei europene în America de Nord, păduri de pin de mlaştină acopereau peste 36.421.707 de hectare din sudul Virginiei în Florida şi în vestul Texasului. În Georgia, acest pin domina în jumătatea de sud a statului.

Citește și : Mişcarea Black Lives Matter, propusă la Premiul Nobel pentru Pace

Mai puţin de 4% din această pădure a mai rămas, din cauza defrişării terenului în vederea dezvoltării şi agriculturii şi a trecerii la exploatarea forestieră, potrivit US Fish and Wildlife Service.

Economiile locale care au la bază lemnul vor fi susţinute în continuare, a anunţat Mattsson, iar publicul va continua să aibă acces la cea mai mare parte a terenului în scopuri recreative.

Tags: AltamahaGeorgiaIkeaStatele UnitetexasUS Fish and Wildlife Service
Categorii: Știrile zilei