Ilie Bolojan s-a întâlnit cu sindicaliștii după tăierea sporurilor: „Dialogul va continua”

Premierul României, Ilie Bolojan, s-a întâlnit cu reprezentanții celor cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național, după ce Guvernul a anunțat tăierea sporurilor pentru bugetari. Întrevederea a avut loc la Palatul Victoria, în contextul protestelor declanșate de angajații din instituțiile publice, nemulțumiți de noile măsuri de austeritate.

Liderul Cartel Alfa, Bogdan Hossu, a declarat că sindicaliștii i-au atras atenția premierului asupra impactului social major pe care îl pot genera aceste măsuri, în special asupra angajaților și pensionarilor.

Într-un comunicat emis de Guvern, Ilie Bolojan a precizat că propunerile sindicatelor vor fi analizate și, în măsura posibilului, vor fi incluse în pachetul de măsuri guvernamentale:

„România are nevoie de măsuri structurale pentru a crește credibilitatea pe piețele financiare și în rândul investitorilor, dar și de soluții care să corecteze nedreptățile și dezechilibrele, pentru a reconstrui încrederea cetățenilor.”

Premierul a subliniat că „sindicatele și patronatele sunt parteneri de dialog” și că această comunicare va continua în mod constant. El a anunțat că vineri, 4 iulie, va avea loc Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social, unde consultările vor fi reluate.

Amintim că miercuri, Guvernul României a prezentat un pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, care prevede atât reduceri de cheltuieli, cât și majorări de taxe. Deciziile au stârnit nemulțumiri în rândul angajaților din sectorul public, care au organizat mai multe acțiuni de protest.

Tags: Ilie Bolojanîntâlnit cu sindicaliștiisporurilortăierea
Categorii: ExterneȘtirile zilei