Imagini cu fabrica de arme Hamas descoperită de armata israeliană în Gaza – VIDEO

Publicat:

Imagini cu fabrica de arme Hamas descoperită de armata israeliană în Gaza – VIDEO

Armata israeliană a dezvăluit luni, în centrul Fâşiei Gaza, un complex de tuneluri şi ateliere prezentate jurnaliştilor drept “cel mai mare loc de fabricare a armelor Hamas” descoperit “de la începutul războiului”, transmite AFP, conform Agerpres.

Clădirile din Bureij arătate jurnaliştilor aduşi de către armată erau destinate să găzduiască o fabrică de producţie de ciment sau alte bunuri industriale, a declarat la faţa locului generalul Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene, potrivit stiripesurse.ro.


Citeşte şi:  Schengen – Fostul premier bulgar atacă dur Austria și vorbește despre șantaj: Și noi putem face asta!/ Apel la România

Ele au fost folosite de fapt pentru a produce arme, inclusiv rachete, care au fost depozitate în ascunzători subterane echipate cu lifturi speciale, a adăugat el.

Locul este situat de-a lungul drumului Salaheddin, o arteră majoră nord-sud din Fâşia Gaza “prin care se transportă ajutorul umanitar de la Rafah”, la graniţa cu Egiptul, “spre oraşul Gaza”, a remarcat generalul Hagari. Potrivit acestuia, această alegere nu este o coincidenţă, mişcarea islamistă palestiniană fiind convinsă că Israelul nu va lovi această axă.

Ofiţerul le-a arătat jurnaliştilor ceea ce el a descris drept detonatoare folosite pentru a lansa rachete capabile să lovească ţinte la o sută de kilometri distanţă, de două ori distanţa dintre nordul Fâşiei Gaza şi Tel Aviv.

Citeşte şi: Turismul în Israel a crescut în 2023 în pofida războiului

Pe 6 ianuarie, armata israeliană a anunţat că a “finalizat dezmembrarea structurii militare a Hamas din nordul Fâşiei Gaza”, iar acum se concentrează “pe (…) centrul şi sudul” teritoriului.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Cine este Ion Creangă, ‘cârtiţa’ Rusiei în parlamentul de la Chişinău

Cine este Ion Creangă, 'cârtiţa' Rusiei în parlamentul de la Chişinău Este de 32 de ani în Parlamentul Republicii Moldova, are în proprietate 19 terenuri,...

Ministrul Apărării din Lituania, Laurynas Kasčiūnas – vizită oficială la Chișinău

Ministrul Apărării din Lituania, Laurynas Kasčiūnas - vizită oficială la Chișinău Ministrul Apărării Naționale al Republicii Lituania, Laurynas Kasčiūnas, efectuează o vizită oficială în Republica...

INI a arestat un traficant de droguri. Marfa găsită valora peste 4 milioane de lei!

INI a arestat un traficant de droguri. VIDEO - Marfa găsită valora peste 4 milioane de lei! Un bărbat de 28 de ani din capitală,...

Kievul protestează după moartea unui membru al batalionului Azov în Rusia unui membru al batalionului Azov

Kievul protestează după moartea unui membru al batalionului Azov în Rusia unui membru al batalionului Azov Comisarul pentru drepturile omului din Ucraina, Dmitro Lubineţ, a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.