X

Imagini de detaliu ale Antarcticii de sub calota glaciară, dezvăluite de un nou proces de cartografiere

O nouă hartă a munţilor, canioanelor şi văilor ascunse permanent sub calota glaciară a Antarcticii dezvăluie amănunte semnificative despre continentul austral şi va contribui la formularea unor predicţii cu privire la modul în care se va topi gheaţa antarctică într-o lume care se încălzeşte, conform Live Science, scrie agerpres.

De la mare înălţime, continentul îngheţat din sud poate părea destul de uniform, lipsit de caracteristici, îngropat sub o calotă groasă de gheaţă. Însă sub gheaţa care s-a acumulat de-a lungul milioanelor de ani există un vechi continent, foarte similar cu toate celelalte formaţiuni continentale. Caracteristicile acestui continent sunt extrem de importante pentru a anticipa cum se va scurge gheaţa topită şi care regiuni ale Antarcticii sunt cele mai vulnerabile.

Citește și : Comisia Europeană trimite un nou avertisment Poloniei

Noua hartă realizată de NASA, denumită BedMachine Antarctica, a fost obţinută folosind măsurători ale mişcării gheţii, măsurători ale activităţii seismice, precum şi informaţii radar şi de altă natură.

“Folosind BedMachine pentru a studia îndeaproape anumite sectoare sau regiuni ale Antarcticii, vei descoperi detalii esenţiale, aşa cum ar fi proeminenţe sau adâncituri sub gheaţă care pot accelera, încetini sau chiar pot opri retragerea unor gheţari”, susţine Mathieu Morlighem, geolog la Universitatea California din Irvine, coordonatorul unei lucrări ştiinţifice despre noua hartă.

Noua hartă, publicată la 12 decembrie în jurnalul ştiinţific Nature Geoscience, dezvăluie detalii topografice anterior necunoscute, care indică modul în care gheţarii antarctici se deplasează.

Aceste detalii au “implicaţii majore pentru modul în care vor răspunde gheţarii (din Antarctica) la schimbările climatice. Spre exemplu, gheţarii care se deplasează prin lanţul Munţilor Transantarctici sunt protejaţi şi stabilizaţi de crestele late ale acestor munţi”, conform studiului.

Înţelegerea dinamicii gheţii antarctice devine extrem de importantă într-o lume care se încălzeşte. Dacă întreaga gheaţă din Antarctica s-ar topi, nivelul oceanului planetar ar creşte cu 60 de metri (!), conform Centrului naţional de date cu privire la gheaţă şi zăpadă din SUA. Chiar şi dacă o mică porţiune din calota glaciară antarctică s-ar topi, efectele ar putea fi devastatoare.

Citește și : O primă victorie a greviștilor francezi: Înaltul comisar pentru reforma pensiilor A DEMISIONAT!

Printre datele obţinute pentru realizarea acestei hărţi se numără şi dovezi despre cel mai adânc canion de pe Pământ. Prin studierea fluxului de gheaţă care se scurge anual printr-o regiune îngustă, denumită Denman, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că acest canion trebuie să aibă adâncimea de cel puţin 3.500 de metri sub nivelul mării pentru a putea conţine volumul de apă îngheţată care-l străbate. Astfel, acest canion este mult mai adânc decât Marea Moartă, cea mai joasă regiune expusă de pe Terra, care coboară până la 432 de metri sub nivelul mării, conform Centrului de cercetări Oceanografice şi Limnologice al Israelului (limnologia este o ramură a hidrologiei care se ocupă cu studiul fenomenelor care au loc în apele interioare stătătoare: lacuri şi bălţi, atât cele naturale cât şi cele artificiale, aşa cum sunt lacurile de acumulare).

Această nouă hartă oferă noi informaţii exacte despre care zone ale calotei glaciare antarctice sunt mai expuse riscului de a aluneca în ocean în deceniile şi secolele care vor veni, conform autorilor săi.

Tags: BedMachine AntarcticagheaţahartaNASANature Geoscience
Categorii: Știrile zilei