Imigrația a răsturnat situația politică din Germania

Publicat:

Imigrația a răsturnat situația politică din Germania

Scandalul anticipat la Berlin pe tema imigrației arată că dreapta a destabilizat politica tradițională germană

Chiar dacă SPD – partidul cancelarului german Olaf Scholz – a câștigat ieri încă un mandat pentru a domina parlamentul statului Brandenburg, e dificil să-l consideri câștigătorul autentic al alegerilor. Laurii ar trebui să le revină în schimb altor două formațiuni, luate la un loc: Alternative für Deutschland (AfD) și Bündnis Sahra Wagenknecht (BSW), scrie THE TELEGRAPH, potrivit stiripesurse.ro.

Citeşte şi: Un tsunami de 50 de centimetri a lovit la sud de Tokyo – Stiripesurse.md


Cu toate că AfD e considerat de extrema dreaptă, iar BSW de extrema stângă, cele două partide se aseamănă mai mult decât sunt dispuse să admită. Ambele sunt anti-establishment, anti-Ucraina și – esențial pentru Scholz și SPD – anti-imigrație. Cum criminalitatea a luat amploare în toată țara, și în special cea comisă de imigranți, ambele partide și-au petrecut vara acuzând guvernul de la Berlin pe tema imigrației. Două atentate teroriste comise în ultimul trimestru de solicitanți de azil respinși le-au întărit partidelor argumentele în favoarea combaterii imigrației și întețirii deportărilor.

Imigrația a răsturnat situația politică din Germania

La scrutinul de ieri AfD a ieșit pe locul doi cu aproape 30%, la o diferență de un pic peste 1% de SPD. BSW, deși fondat abia cu nouă luni în urmă, a obținut un impresionant 13%. Cele două formațiuni au evoluat similar de bine și la alegerile statale din Saxonia și Turingia de la începutul lunii, plasându-se astfel bine și pentru alegerile federale de la anul.

Cu numai 12 luni până la scrutinul general, succesul AfD și BSW la cele două extreme ale spectrului politic german pune o mare presiune pe partidele establishment-ului de la Berlin. Conform sondajelor AfD ar ajunge al doilea partid din țară, cu 19%, dacă alegerile ar avea loc acum, iar BSW ar obține 10%. Iar dacă aproape o treime din locurile din parlament vor fi obținute de partide anti-imigrație, chestiunea va fi mult mai dificil de ignorat de către celelalte partide.

Politica tradițional laxă a Germaniei în privința imigrației este o moștenire directă și de înțeles a trecutului ei nazist. Culmea acesteia a fost atinsă în 2015, când cancelarul Angela Merkel a deschis granițele pentru aproape 1,3 milioane de solicitanți de azil – în decursul unei singure veri. În cursul următorilor nouă ani numărul acestora a crescut la vreo 3 milioane.

Imigrația a răsturnat situația politică din Germania

Însă acele vremuri s-au dus. AfD, în primul rând, și-a propus să pedepsească CDU-ul conservator – cotat de sondaje acum drept câștigătorul următoarelor alegeri – pentru politica de imigrație a lui Merkel cât s-a aflat la cârma partidului. Pentru a-l contracara actualul lider al CDU, Friedrich Merz, a început să-l strângă cu ușa pe Scholz, refuzând să participe la întrunirea convocată luna aceasta de cancelarul panicat pe tema migrației dacă nu acceptă o respingere necondiționată a tuturor solicitanților de azil care se prezintă la frontieră. Într-o tentativă de a ușura presiunea la care e supus, Scholz a simțit recent nevoia să introducă la graniță controale, o măsură controversată.

Până acum partidele germane s-au angajat să nu colaboreze niciodată cu AfD, date fiind pozițiile lui extremiste. Dar pe măsură ce sprijinul electoral al AfD crește, și cu procentul pe care-l poate obține deja, mesajul lui dur despre imigrație va deveni tot mai greu de ignorat.

Scandalul anticipat la Berlin pe tema imigrației arată că AfD a reușit deja să destabilizeze politica tradițională germană. Și, pe măsură ce alegerile se apropie, lucrurile cu siguranță se vor complica și mai mult.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Singurele organisme de pe Terra în care nu a ajuns microplasticul

Singurele organisme de pe Terra în care nu a ajuns microplasticul Poluarea cu particule de microplastic (particule cu dimensiuni de la 5 milimetri până la...

Fostul portar al Germaniei, Jens Lehmann, amendat cu 135.000 de euro după ce a deteriorat garajul vecinului său cu o drujbă

Fostul portar al Germaniei, Jens Lehmann, amendat cu 135.000 de euro după ce a deteriorat garajul vecinului său cu o drujbă Jens Lehmann a fost...

UE examinează acordarea unui ajutor de urgență pentru agricultorii moldoveni

UE examinează acordarea unui ajutor de urgență pentru agricultorii moldoveni Uniunea Europeană examinează posibile soluții de oferire a unui ajutor de urgență pentru agricultorii moldoveni...

Dezinformarea TikTok îndepărtează femeile de pilula contraceptivă în Marea Britanie și riscă sarcini nedorite

Dezinformarea TikTok îndepărtează femeile de pilula contraceptivă în Marea Britanie și riscă sarcini nedorite Serviciul Național de Sănătate (NHS) a avertizat că un număr tot...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.