Împăratul Japoniei a susţinut primul său discurs aniversar

Publicat:

Împăratul Naruhito al Japoniei a susţinut joi primul său discurs aniversar în public de când a urcat pe tron în urmă cu aproape patru ani, după amânări cauzate de pandemia de COVID-19, în care suveranul nipon a lansat un apel pentru sprijinirea persoanelor afectate de inflaţie şi de efectele pandemiei, informează Reuters, potrivit agerpres.

“Mulţi oameni se confruntă cu greutăţi în viaţa de zi cu zi în contextul pandemiei şi al creşterii preţurilor”, a declarat împăratul Naruhito, potrivit unei transcrieri a discursului său susţinut într-o conferinţă de presă joi, cu ocazia zilei sale de naştere, cu câteva ore înainte să apară în balconul Palatului Imperial pentru a primi ovaţiile şi urările de bine din partea miilor de japonezi reuniţi în faţa clădirii.


Citeşte şi: Un jurnalist a fost împuşcat mortal şi un altul rănit în Florida în timp ce relatau despre o crimă – VIDEO – Black News

“Inima mea este îndurerată când mă gândesc la oamenii aflaţi în situaţii vulnerabile, care sunt în vârstă, care au dizabilităţi sau care au nevoie de sprijin, precum şi la oamenii aflaţi în sărăcie şi la copiii lor. Dar există şi ceva încurajator, iar eu sunt recunoscător să ştiu că există şi mulţi alţi oameni care îi sprijină pe cei aflaţi în situaţii vulnerabile”, a adăugat împăratul nipon.

Naruhito, care a împlinit joi vârsta de 63 de ani, a fost încoronat împărat pe 1 mai 2019, după ce tatăl lui, Akihito, a devenit primul împărat al Japoniei care a abdicat în ultimele două secole.

Apariţiile publice ale împăratului cu ocazia aniversării sale reprezintă o tradiţie anuală în Japonia, însă acest eveniment a fost anulat începând din 2020 din cauza pandemiei de coronavirus.

Luna trecută, Naruhito a reluat şi tradiţia discursului imperial cu ocazia Anului Nou, pentru prima dată de la declanşarea pandemiei de COVID-19, în contextul în care Japonia a relaxat restricţiile antiepidemice, iar societatea niponă şi-a reluat activităţile obişnuite.

La evenimentul de joi, Naruhito a fost însoţit de soţia lui, împărăteasa Masako, fiica lor Aiko, în vârstă de 21 de ani, fratele său, prinţul moştenitor Akishino, soţia şi fiica acestuia. Toţi membrii familiei imperiale au purtat măşti sanitare.

Participarea publicului a fost limitată la mai puţin de 5.000 de persoane, alese din peste 60.000 de solicitanţi, potrivit Agenţiei Casei Imperiale, care administrează activităţile publice ale familiei imperiale a Japoniei. Înaintea pandemiei de coronavirus, la discursul aniversar al împăratului nipon puteau să asiste toate persoanele care doreau să facă acest lucru.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în estul Tadjikistanului – VIDEO – Black News

“Sunt foarte bucuros că ziua mea de naştere este sărbătorită în faţa publicului pentru prima oară”, a declarat Naruhito, la Palatul Imperial.

În aceeaşi conferinţă de presă, suveranul nipon şi-a exprimat recunoştinţa profundă pentru împărăteasa Masako, care şi-a petrecut mai mult de jumătate din viaţă alături de el. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale

Meta prezintă Movie Gen, noul său generator de video cu ajutorul inteligenței artificiale Compania Meta a prezentat Movie Gen, noul său generator de video cu...

Antarctica ‘înverzește’ într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice

Antarctica 'înverzește' într-un ritm alert din cauza schimbărilor climatice Un nou studiu arată că porțiunea acoperită de vegetație din Peninsula Antarctică a crescut de peste...

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă

Care sunt cele mai frumoase și alese flori de toamnă Nu doar primăvara este un anotimp al florilor, și toamna are propriul farmec și există...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.