Împăratul Naruhito promite că va respecta responsabilitatea în calitate de ‘simbol al statului și al unității oamenilor din Japonia’

Noul împărat al Japoniei, Naruhito, a declarat miercuri că își va respecta responsabilitatea în calitate de “simbol al statului și al unității oamenilor din Japonia”, la o zi după ce tatăl său a abdicat, relatează site-ul agenției Dpa, potrivit Mediafax.

În primul său discurs de la urcarea sa pe tronul Crizantemei, împăratul de 59 de ani a declarat că “se va comporta potrivit constituție și își va îndeplini responsabilitățile ca simbol al statului și al unității oamenilor din Japonia, în timp ce se va gândi la toți oamenii care îi susțin”.

Citește și : Maduro neagă zvonurile că ar fi plănuit să fugă în Cuba

Împărăteasa Masako, membrii familiei imperiale, premierul Shinzo Abe și cabinetul de miniștrii au fost de asemenea prezenți la eveniment.

Naruhito a devenit oficial al 126-lea împărat al Japoniei la miezul nopții.

Împăratul Akihito al Japoniei și-a declarat marți în mod oficial abdicarea, în cadrul unei ceremonii în Tokyo, și a ținut ultimul discurs public în calitate de suveran al tronului Crizantemei.

Data abdicării împăratului Akihito, o premieră în ultimii 200 de ani în Japonia, a fost stabilită de guvern, familia imperială neavând un cuvânt de spus în acest sens.

Politica Japoniei se bazează pe un sistem multipartinic, parlamentar și reprezentativ al unei monarhii constituționale. Puterea executivă este deținută de guvern, iar Constituția japoneză din 1947 i-a limitat rolul împăratului la cel de “simbol al statului și al unității poporului japonez”.

Citește și : Mogherini: UE îndeamnă la ‘cea mai mare reţinere’ în Venezuela

This post was last modified on 01/05/2019 12:56 12:56

Tags: guvernJaponiaNaruhitoShinzo AbetokyoTronul Crizantemei
Categorii: Știrile zilei