X

Este imposibil de stabilit numărul migranţilor de pe nava Aquarius care vor fi preluaţi de Franţa (Benjamin Griveaux)

Purtătorul de cuvânt al guvernului francez, Benjamin Griveaux, a declarat duminică că este imposibil de stabilit numărul migranţilor de pe nava Aquarius care vor fi preluaţi de Franţa şi care va examina fiecare caz în parte, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Franţa a spus întotdeauna că dacă nava Aquarius s-ar fi aflat în apropierea coastelor franceze, Dreptul martim s-ar fi impus. Spania şi-a asumat responsabilitatea, nu este o chestiune de concurenţă”, a afirmat Benjamin Griveaux pentru canalul France 3.

Citește și : Franța: O femeie a fost arestată după ce a rănit cu un cutter două persoane în timp ce striga „Allah Akbar!”

Franţa va trata situaţia migranţilor “de la caz la caz”, a adăugat el, considerând că este imposibil să se stabilească câţi migranţi vor fi primiţi.

“Ei tocmai au sosit, este nevoie de timp să ştim de ce naţionalităţi sunt, pentru ce solicită azil …”, a mai spus oficialul francez, precizând că trebuie mai întâi rezolvată problema îngrijirilor medicale.

“Franţa îi va primi dacă răspund criteriilor stabilite prin lege, Franţa îşi va asuma partea sa”, a dat el asigurări.

Franţa s-a oferit să găzduiască unii dintre migranţii de pe nava Aquarius după ce aceştia vor fi înregistraţi în Spania, a anunţat sâmbătă guvernul de la Madrid, salutând un semn de “cooperare” şi de “solidaritate” europeană necesar pentru a face faţă crizei migraţiei.

Citește și : Germania dezminte informația despre o întâlnire europeană specială pe tema migrației convocată de Merkel

Tags: AquariusBenjamin Griveauxfrantamadridmigrantispania
Categorii: Diaspora