X

Împrumut de milioane pentru extinderea și reabilitarea pădurilor

Împrumut de milioane pentru extinderea și reabilitarea pădurilor

Moldova va beneficia de sprijin financiar din partea Băncii Europene de Investiții (BEI) pentru extinderea și reabilitarea pădurilor.

Citește și: Monumentul eroilor căzuți a fost inaugurat la Colonița

BEI va oferi țării noastre, în acest sens,  un împrumut de 200 milioane de euro pentru extinderea și reabilitarea pădurilor. Membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au aprobat, la ședința de astăzi, avizul consultativ privind inițierea negocierilor asupra proiectului Contractului de finanțare dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții (BEI) în vederea implementării Proiectului „Programul de Dezvoltare a Pădurilor din Moldova”.

Programul, a cărei perioadă de implementare este planificată pentru anii 2024-2028, va sprijini investițiile pentru îmbunătățirea guvernanței și a cadrului de reglementare în domeniul forestier, consolidarea capacităților instituționale și tehnice, precum și a capacității de producție a materialului forestier de reproducere și împădurire. De asemenea, este prevăzută refacerea și reabilitarea aproximativ a 63 000 ha de terenuri și păduri degradate. Investiții vor fi efectuate și în infrastructura, echipamentele și instrumentele necesare pentru asigurarea gestionării durabile a pădurilor.

Împrumutul va fi acordat pe o perioadă de maxim 30 ani, inclusiv perioada de grație de până la opt ani. Proiectul Contractului este elaborat în vederea implementării Programului național de extindere și reabilitare a pădurilor (PNERP) pentru perioada 2023-2032.

Contractul de finanțare va intra în vigoare după ratificarea acestuia de către Parlamentul Republicii Moldova.

Tags: Banca Europeană de InvestiţiiBEImilioane pentru MoldovaParlamentul R. Moldova
Știrile zilei