X

În 2018, în Franţa trăiau 9,3 milioane de săraci

Franţa avea, în 2018, 9,3 milioane de persoane considerate sărace, ceea ce reprezenta 14,8% din populaţie, în creştere cu 0,7 puncte procentuale în raport cu 2017, conform datelor publicate miercuri de Institutul naţional de statistică, notează AFP, scrie agerpres.

Definiţia pragului sărăciei este în raport cu criteriile franceze, adică mai puţin de 1063 euro pe lună pentru o singură persoană. Pragul este echivalent cu 60% din nivelul mediu de trai al populaţiei, care se ridica în anul 2018 la 1.771 euro pe lună.

Citește și : Bruxelles-ul vrea o reuniune de urgență cu Londra pe tema Brexitului

Această creştere, care intervine după patru ani de stabilitate relativă, se explică în special prin scăderea alocaţiilor pentru locuit, un ajutor de care beneficiază jumătate din familiile franceze.

În 2018, inegalităţile nivelului de trai au sporit între gospodăriile cele mai înstărite şi cele mai sărace.

De asemenea, rata sărăciei în rândul copiilor în Franţa a crescut în 2018 la 21% faţă de 20,1% în 2017.

Vezi și : Peste 18.000 de ruși au fost răpuși de coronavirus

Potrivit Biroului de statistică al Uniunii Europene (Eurostat), 13,4% din populaţia franceză era ”în risc de sărăcie” în 2018. Spre comparaţie, acest indicator era de 20,3% în Italia, 21,5% în Spania şi 16% în Germania.

Tags: Eurostatfrantagermaniasărăcie
Categorii: Diaspora