În 30 de ani, centrul Statelor Unite va fi acoperit de o ‘centură de căldură extremă’

Publicat:

O “centură de căldură extremă” va acoperi în 30 de ani centrul Statelor Unite, din Louisiana, în sudul ţării, până la Lacul Michigan, în nord, traversând zona Midwest a ţării, potrivit unui nou raport publicat luni, relatează AFP, potrivit agerpres.

Această zonă, în care trăiesc peste 100 de milioane de americani şi care acoperă un sfert din SUA, va experimenta în 2053 cel puţin o zi de căldură extremă pe an, cu o temperatură resimţită de peste 51 grade Celsius, potrivit acestui raport al organizaţiei non-profit First Street Foundation.


Citeşte şi: Finlanda cere INTERZICEREA turiştilor ruşi în UE, Germania se opune – Black News

În prezent, în această situaţie se află doar aproximativ 50 de comitate americane, în care trăiesc 8 milioane de persoane. În 30 de ani însă, această situaţie va afecta peste 1.000 de comitate, mai ales în statele Texas, Louisiana, Arkansas, Missouri, Illinois, Iowa, Indiana şi chiar în sudul Wisconsin.

Zona Midwest este afectată în special din cauza distanţei sale faţă de ocean, notează raportul, deşi sunt afectate şi alte regiuni mai mici de pe coasta de est şi din sudul Californiei.

Căldura este fenomenul meteorologic care provoacă cele mai multe victime în Statele Unite, înaintea inundaţiilor şi a uraganelor. Ea poate conduce la spitalizări şi complicaţii grave şi este extrem de periculoasă pentru zonele în care oamenii nu sunt obişnuiţi cu căldura extremă – precum nordul Statelor Unite.

First Street Foundation şi-a bazat proiecţiile pe un scenariu moderat realizat de experţii în climă ai Naţiunilor Unite (Giec), conform căruia emisiile de gaze cu efect de seră ating un vârf în anii 2040, înainte de a scădea.

Dincolo de aceste temperaturi extreme, întreaga ţară urmează să se încălzească. În medie, cele mai calde 7 zile ale anului la nivel local din prezent vor deveni cele mai calde 18 zile în 30 de ani.

Numărul de “zile periculoase”, definite în raport drept zile în care temperatura resimţită atinge aproape 38 de grade Celsius, va creşte în special în sudul ţării.

Citeşte şi: Antonio Guterres l-a băgat în şedinţă pe ministrul rus al Apărării: Cei doi au vorbit despre Zaporijjea şi masacrul de la Olenivka – Black News

În jurul Golfului Mexic, multe zone au în prezent aproximativ 100 de zile pe an cu această temperatură, dar se aşteaptă să aibă peste 120 în 2053.

Valurile de căldură, în care aceste zile foarte calde se succed fără întrerupere, ar urma să se prelungească şi ele: în treizeci de ani, regiuni mari din Texas şi Florida se vor putea confrunta cu până la mai mult de 70 de zile consecutive cu temperaturi resimţite în jurul valorii de 38 de grade Celsius.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii Temperatura nocturnă a Lunii a scăzut semnificativ în timpul perioadei de izolare globală din primăvara anului 2020,...

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate Rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate. Decizia aparține unui tribunal din Argentina. Copiii celebrului...

Talentele Republicii Moldova, premiate pentru contribuțiile în artă și cultură la Gala Excelenței Muzicale

Talentele Republicii Moldova, premiate pentru contribuțiile în artă și cultură la Gala Excelenței Muzicale Talentele Republicii Moldova au fost onorate la Gala Excelenței Muzicale, eveniment...

Italia a simplificat condiţiile pentru angajarea muncitorilor străini

Italia a simplificat condiţiile pentru angajarea muncitorilor străini Italia a simplificat condiţiile de intrare în ţară şi a redus obstacolele birocratice pentru muncitorii străini, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.