X

În caz de penurie de gaze, Italia ar putea să-şi reactiveze centralele sale pe cărbune

Guvernul italian a aprobat luni măsuri de urgenţă vizând o eventuală penurie de gaze din cauza invadării Ucrainei de către Rusia, între care opţiunea de a-şi redeschide centralele care funcţionau pe bază de cărbuni, relatează France Presse, potrivit agerpres

Cu scopul de a diminua consumul de gaze, Italia ar putea – “dacă va fi necesar” – să recurgă la “maximizarea producţiei” de energie “pornind de la alte surse”, potrivit unui comunicat publicat în finalul Consiliului de miniştri.

Citește și: Lavrov şi-a anulat deplasarea la sediul ONU din Geneva

“Ne pregătim pentru o economie de război, cu speranţa că acesta nu va veni”, a declarat la Rai Radio1 subsecretarul pentru afaceri externe Manlio Di Stefano.

“A te pregăti pentru o economie de război înseamnă că în caz de întrerupere a aprovizionării cu gaze provenind din Rusia, Italia va trebui să fie pregătită să-şi pornească şi centralele pe cărbuni”, a declarat el.

Rusia a lansat joi o invazie în Ucraina, provocând o undă de şoc internaţională şi declanşând o serie de sancţiuni economice din partea Occidentului împotriva Moscovei.

Cu scopul de a reduce dependenţa Italiei de gazele ruseşti, “redeschiderea centralelor pe bază de cărbuni ar putea fi necesară pentru a acoperi o eventuală penurie de moment”, indicase vineri şeful guvernului Mario Draghi.

Italia, care importă circa 90% din gazele pe care le consumă, este una dintre ţările europene cele mai dependente de gazele ruseşti. Aproximativ 45% din gazele importate de peninsulă provin din Rusia, a precizat Draghi.

Ministrul de externe Luigi Di Maio s-a deplasat luni în Algeria pentru a discuta despre o creştere a furnizărilor de gaze provenind din această ţară nord-africană pentru a compensa o eventuală scădere din partea rusă.

Citește și : Teheranul aşteaptă anumite ‘decizii politice’ ale Occidentului

Şase centrale pe bază de cărbuni încă în activitate în Italia erau destinate să-şi oprească orice activitate în 2025, în cadrul tranziţiei energetice. În prezent, acest combustibil poluant contribuie la circa 5% din consumul de electricitate în Italia.

“Dacă aprovizionarea cu gaze este întreruptă, vom avea două săptămâni de deplină autonomie, două săptămâni fără industrie, iar apoi obscuritate totală”, a avertizat Manlio Di Stefano.

Guvernul a aprobat între altele cu “titlu preventiv” adoptarea “în caz de urgenţă” a unor “măsuri vizând să crească oferta de gaze” şi “să reducă cererea de gaze”.

Tags: italiaManlio Di Stefanorazboirusia
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina