În cazul unui Brexit dur, premierul Irlandei poate trimite armata la frontiera cu UK

Premierul Republicii Irlanda, Leo Varadkar, a afirmat că s-ar putea să fie necesară o revenire a soldaţilor la graniţa cu provincia britanică Irlanda de Nord, dacă Brexitul va decurge prost, potrivit televiziunii Bloomberg, relatează agenţia Reuters, transmite şi agerpres.

În cazul celui mai prost scenariu, o graniţă dură ar putea ”implica persoane în uniformă şi ar putea necesita, de exemplu, amplasarea de camere video, infrastructură fizică, posibil o prezenţă a poliţiei sau o prezenţă militară pentru a veni în sprijin”, a declarat Varadkar la Bloomberg.

Citeşte şi: Canada găzduieşte Grupul de la Lima privind situaţia din Venezuela

”Problema cu aceasta, în contextul politicii şi al istoriei irlandeze, este că aceste lucruri devin ţinte”, a declarat Varadkar.

Republica Irlanda a indicat că îi va fi greu să evite impunerea unei graniţe dure cu Irlanda de Nord dacă Regatul Unit iese din blocul comunitar fără un acord.

Citeşte şi: Washingtonul n-a reuşit să-l impună pe Juan Guaido la OSA

O graniţă deschisă între Republica Irlanda şi Irlanda de Nord este prevăzută în Acordul de Pace din Vinerea Mare din 1998, care a pus capăt violenţelor în provincia britanică dintre unioniştii pro-britanici şi naţionaliştii favorabili unei Irlande unite.

Tags: brexitirlandairlanda de nordLeo Varadkarmarea britanie
Categorii: Diaspora