În ciuda tuturor polemicilor cu Bruxelles-ul, Polonia vrea să rămână în UE

Publicat:

Ministrul polonez al apărării, Mariusz Blaszczak, a exclus miercuri posibilitatea ca guvernul din care face parte să caute ieşirea Poloniei din Uniunea Europeană, dacă se vor înrăutăţi şi mai mult relaţiile cu Bruxellesul, şi a asigurat că singurul interes al Varşoviei este să consolideze poziţia Poloniei în UE şi să ‘apere interesele naţionale’, informează agenţia EFE, potrivit agerpres.

‘Guvernul condus de Partidul Lege şi Justiţie doreşte ca Polonia să rămână în Uniunea Europeană, iar prin politicile noastre noi dorim doar să construim o poziţie mai puternică pentru ţara noastră în interiorul UE, spre deosebire de ceea ce au făcut guvernele poloneze precedente’, a spus Blaszczak într-un interviu acordat postului polonez de radio public.


Citește și: Iranul a arestat zeci de spioni infiltrați în agențiile de stat

Referindu-se la controversatele reforme judiciare care se succed în Polonia de când Partidul Lege şi Justiţie (Pis) a preluat puterea în anul 2015, el a deplâns faptul că ‘partenerii comunitari au primit în ultimele luni informaţii distorsionate’ şi a estimat că în final UE va înţelege justificarea acestor reforme.

Declaraţiile ministrului Mariusz Blaszczak survin după ce vicepremierul polonez Jaroslaw Gowin a declarat luni că ţara sa ‘probabil nu va avea altă opţiune’ decât ‘să ignore’ decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), dacă aceasta va emite un verdict împotriva noii legi poloneze care scade vârsta de pensionare a judecătorilor Curţii Supreme a Poloniei, întrucât în opinia sa o asemenea decizie a CJUE ar fi ‘contrară Tratatului de la Lisabona şi spiritului integrării europene’ şi astfel ar fi ‘subminată ideea fundamentală a suveranităţii statelor în interiorul UE’.

Citește și: Incendiu la bordul unui feribot din Grecia. Sute de pasageri au fost evacuați

În urma acestei declaraţii a lui Gowin, unele media poloneze au evocat riscul ca, în cazul unei agravări a tensiunilor dintre Varşovia şi Bruxelles, să se ajungă la un ‘Polxit’, o variantă poloneză a Brexitului.

Liderul formaţiunii PiS, Jaroslaw Kaczynski, a menţionat constant că Polonia nu va ceda presiunilor Comisiei Europene şi că îşi va duce până la capăt reformele judiciare, deşi executivul comunitar a iniţiat pe această temă proceduri de infringement împotriva Poloniei şi a activat în premieră Articolul 7 din Tratatul UE, procedură care ar putea conduce în final la suspendarea dreptului de vot al Poloniei în Consiliul UE, cu condiţia unei decizii unanime în acest sens a tuturor statelor membre.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.