
The Verge
Starbucks a blocat temporar folosirea numelor celor șase candidați la alegerile prezidențiale din Coreea de Sud în aplicația sa de comenzi, după ce tot mai mulți clienți au început să abuzeze de această funcție.
În ultimele luni, compania s-a confruntat cu o situație neașteptată: clienți care comandau băuturi prin aplicație și introduceau ca pseudonime fraze politice precum „arestați-l pe Yoon Suk Yeol” sau „Lee Jae-myung este un spion”, anunță BBC, potrivit stiripesurse.
Barmanii erau apoi nevoiți să strige aceste mesaje politice când băuturile erau gata de ridicare.
Pentru a pune capăt acestei situații jenante, Starbucks a decis să interzică complet numele tuturor candidaților care participă la alegerile din 3 iunie: Lee Jae-myung (considerat favoritul), Kim Moon-soo, Lee Jun-seok, Kwon Young-kook, Hwang Kyo-ahn și Song Jin-ho.
Compania susține că măsura vizează menținerea „neutralității politice în perioada alegerilor” și asigurarea unei experiențe plăcute pentru toți clienții.
Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației
Reacțiile sunt mixte. Jang Hye-mi, 33 de ani, consideră că „oamenii sunt prea sensibili” și se întreabă ce se întâmplă cu persoanele care poartă același nume cu un candidat. Ji Seok-bin, 27 de ani, găsește regula „prea trivială”, deși înțelege logica din spatele ei, având în vedere tensiunile politice crescute după destituirea fostului președinte Yoon Suk Yeol.
Fenomenul reflectă diviziunea profundă din societatea sud-coreeană, unde chiar și cele mai banale lucruri pot deveni politizate în perioada alegerilor.
This post was last modified on 26/05/2025 19:23 19:23