X

În faţa parlamentului spaniol, Zelenski compară războiul din Ucraina cu masacrul de la Guernica

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a comparat marţi războiul din Ucraina cu masacrul de la Guernica, mic oraş basc bombardat în 1937 de aviaţia nazistă venită în sprijinul trupelor lui Franco în timpul Războiului Civil din Spania, transmite AFP, potrivit agerpres

”Suntem în aprilie, dar ne-am putea crede în aprilie 1937, când lumea a aflat ce se întâmpla într-unul dintre oraşele dumneavoastră, Guernica”, a declarat şeful statului ucrainean într-o intervenţie difuzată în direct de Camera Deputaţilor a legislativului spaniol.

Citește și : Macron refuză din nou o dezbatere televizată cu contracandidaţii săi la prezidenţiale

Masacrul de la Guernica, oraş bombardat de Legiunea Condor germană, a inaugurat perioada raidurilor aeriene masive asupra civililor şi a fost imortalizat de pictorul Pablo Picasso într-una din lucrările cele mai celebre din lume, devenită un adevărat manifest mondial antirăzboi.

Intervenţia preşedintelui Ucrainei în faţa deputaţilor şi a guvernului din Spania a durat 10 minute şi a fost aplaudată îndelung în hemiciclu.

”Aşa cum a spus preşedintele Zelenski, niciodată nu ne-am fi gândit că vom revedea imagini ale bombardamentelor şi masacrelor populaţiilor civile nevinovate pe sol european”, a afirmat premierul spaniol Pedro Sanchez.

Difuzarea în media internaţionale a fotografiilor realizate în oraşul ucrainean Bucea, ce arată cadavre ale civililor pe străzi, unele având mâinile legate la spate sau fiind parţial arse, precum şi gropi comune, a provocat un val de condamnare la nivel internaţional.

Autorităţile ucrainene acuză soldaţii ruşi de masacrarea civililor, în timp ce Moscova dezminte, susţinând că este vorba despre o ”înscenare” din partea Kievului.

Citește și : Cancelariile europene SE SCUTURĂ de spioni: Peste 120 de diplomaţi ruşi expulzaţi în doar 48 de ore!

Pe 26 aprilie 1937, Guernica a fost bombardat în plină zi, la nouă luni după izbucnirea Războiului Civil din Spania, provocat de revolta militarilor ”naţionalişti” contra guvernului de stânga al Republicii. Bilanţul bombardamentelor variază în funcţie de sursele citate. Autorităţile basce evocă 1.654 de morţi, în timp ce bilanţurile istoricilor vorbesc despre 150 – 300 de morţi.

Tags: Camera DeputaţilorGuernicaspaniaVolodimir Zelenski
Categorii: DiasporaRăzboi in Ucraina