În numele Germaniei, preşedintele Steinmeier cere scuze rudelor victimelor israeliene ale atacului din timpul JO de la Munchen

Publicat:

Preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a cerut “scuze” rudelor victimelor israeliene ale luării de ostatici din timpul Jocurilor Olimpice de la Munchen din 1972, asumând responsabilitatea diferitor “eşecuri” care au însoţit această tragedie, în timpul comemorărilor de luni ale acelui atentat, informează AFP, potrivit agerpres.

“În calitate de preşedintele al acestei ţări şi în numele Republicii Federale Germane, vă cer scuze pentru lipsa de protecţie pentru atleţii israelieni în timpul Jocurilor Olimpice de la Munchen şi pentru lipsa de explicaţii ulterior, pentru faptul că ceea ce s-a întâmplat a putut avea loc”, a declarat Steinmeier, la Munchen, în faţa familiilor celor 11 atleţi israelieni ucişi în acest atac care a avut loc în urmă cu 50 de ani.


Citeşte şi: Un avion privat S-A PRĂBUŞIT în Marea Baltică! NATO a trimis aparate de vânătoare pentru interceptarea acestuia – Black News

Ceremonia de comemorare s-a derulat la baza militară din Furstenfeldbruck, la circa 30 de kilometri vest de Munchen, unde atacul poliţiei pentru eliberarea ostaticilor s-a încheiat cu o “baie de sânge”, potrivit afirmaţiei preşedintelui german.

“Vorbim despre o mare tragedie şi despre un triplu eşec. Primul eşec se referă la pregătirea Jocurilor şi conceptul de securitate. Al doilea se referă la evenimentele din 5 şi 6 septembrie 1972. Cel de-al treilea eşec începe a doua zi după atentat: tăcere, refulare, uitare!”, a continuat Steinmeier.

“Nu eram pregătiţi pentru un astfel de atac şi cu toate acestea ar fi trebuit să fim”, a mai spus Steinmeier.

Duminică, preşedintele Frank-Walter Steinmeier a recunoscut că este ruşinos faptul că Germania a avut nevoie de 50 de ani pentru a ajunge la un acord prin care să despăgubească rudele victimelor israeliene ale luării de ostateci de la Jocurile Olimpice de la Munchen din 1972.

După zeci de ani de negocieri confidenţiale, guvernul german a anunţat miercuri un acord privind despăgubirile, cu puţin timp înaintea ceremoniilor pe care familiile victimelor ameninţaseră că le vor boicota deoarece considerau prea mici sumele propuse de Berlin.

Citeşte şi: SCANDAL politic în Italia! Salvini pune la îndoială sancţiunile împotriva Rusiei – VIDEO – Black News

Pe 5 septembrie 1972, opt membri ai organizaţiei palestiniene “Septembrie Negru” au intrat într-un apartament al delegaţiei israeliene din Satul Olimpic, ucigând doi sportivi israelieni şi luând ostatici alţi nouă membri ai delegaţiei în speranţa unui schimb cu 232 de prizonieri palestinieni. Intervenţia serviciilor de securitate germane s-a încheiat cu moartea tuturor ostaticilor, un rezultat sângeros pentru care autorităţile vest-germane au fost parţial responsabile. Cinci agresori palestinieni au fost împuşcaţi şi alţi trei au fost arestaţi.

Guvernul cancelarului Olaf Scholz a fost de acord să deblocheze pentru compensări suma de 28 de milioane de euro, plătiţi de landul Bavaria şi de oraşul München. Vor fi, de asemenea, desecretizate documente pentru a permite istoricilor germani şi israelieni să aibă o mai bună înţelegere a ceea ce s-a întâmplat. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Kremlinul neagă eşecul ofensivei sale în regiunea ucraineană Harkov

Kremlinul neagă eşecul ofensivei sale în regiunea ucraineană Harkov Kremlinul a negat miercuri că ofensiva sa în regiunea Harkov, în nord-estul Ucrainei, a eşuat, chiar...

Patrick Turner, numit reprezentant al NATO în Ucraina

Patrick Turner, numit reprezentant al NATO în Ucraina Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat miercuri numirea britanicului Patrick Turner în calitate de reprezentant...

Putin cere controlarea minării de criptomonede, ca urmare a consumului ridicat de electricitate

Putin cere controlarea minării de criptomonede, ca urmare a consumului ridicat de electricitate Preşedintele rus Vladimir Putin a avertizat miercuri asupra "creşterii necontrolate" a consumului...

O moldoveancă, stomatolog în România, găsită moartă în cabinet

O moldoveancă, stomatolog în România, găsită moartă în cabinet O femeie de 41 de ani din Republica Moldova, care lucra medic stomatolog în orașul Brăila...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.