
Au fost acoperite în total 331 itinerare, dintre care 28 patrule mixte și 303 patrule independente.
A fost asigurată ordinea și siguranța publică în cadrul a 60 activități care implică aglomerări de persoane (peste 19 000 participanți), unde au fost implicați 229 carabinieri și înregistrate 16 misiuni de intervenție la apeluri de urgență 112.
35 carabinieri au fost implicați în alte activități desfășurate în comun cu alte subdiviziuni ale MAI.
Citește și: Noi focare de pestă porcină africană și gripă aviară, în perioada 10-19 februarie
În urma misiunilor desfășurate de carabinieri, în perioada de referință au fost depistate, constatate și documentate – 124 fapte contravenționale, dintre care întocmite 115 procese-verbale de către carabinieri, și 9 fapte contravenționale constatate și documentate de comun cu alte entități.
Ca urmare, de către carabinieri au fost legitimate total 163 persoane, dintre care 16 persoane reținute.
În acest context, Inspectoratul General de Carabinieri reiterează, în cazul când observați o persoană aflată în dificultate ori sunteți martor la o faptă ilicită, sesizați cea mai apropiată patrulă de carabinieri sau apelați la numărul scurt 112.
This post was last modified on 21/02/2025 15:56 15:56