În perioada 16 – 22 mai 2025, au activat peste 800 de carabinieri la menținerea și asigurarea ordinii publice

Au fost acoperite în total 268 itinerare, dintre care 27 patrule mixte și 33 patrule independente.

A fost asigurată ordinea și siguranța publică în cadrul a 67 activități care implică aglomerări de persoane (cca 30 000 participanți), unde au fost implicați 343 carabinieri și înregistrate 33 misiuni de intervenție la apeluri de urgență 112.

De asemenea, 43 de carabinieri au colaborat cu alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne în diverse acțiuni comune.

Citește și: Câştigătorul Eurovision vrea excluderea Israelului de la ediţia următoare

Rezultate operative- în urma misiunilor desfășurate de carabinieri, în perioada de referință au fost depistate, constatate și documentate – 124 fapte contravenționale, dintre care întocmite 114 procese-verbale de către carabinieri, iar 10 au fost constatate și documentate în colaborare cu alte autorități.

În această perioadă, carabinierii au legitimat 172 de persoane, dintre care 12 au fost reținute și însoțite la IP-le teritoriale.

Inspectoratul General de Carabinieri reamintește: pentru orice situație de risc sau comportament suspect, contactați cea mai apropiată patrulă de carabinieri sau apelați imediat 112.

Citeşte şi: Premieră în R.Moldova: 30 de carabinieri au participat la exercițiul militar multinațional 'Scutul Păcii'

This post was last modified on 23/05/2025 16:28 16:28

Tags: asigurarea ordinii publicecarabinieriitinerare
Social