
Astfel, au fost acoperite în total 275 itinerare, dintre care 8 patrule mixte și 267 patrule independente. A fost asigurată ordinea și siguranța publică în cadrul a 36 activități care implică aglomerări de persoane (peste 7 000 participanți), unde au fost implicați 285 carabinieri și înregistrate 8 misiuni de intervenție la apeluri de urgență 112.
Citește și: Era să moară după ce a aprins focul în sobă
91 de carabinieri au fost implicați în alte activități desfășurate în comun cu alte subdiviziuni ale MAI, la asigurarea regimului stării de urgență și acțiuni conexe.
În urma misiunilor desfășurate de carabinieri, în perioada de referință au fost depistate, constatate și documentate – 50 fapte contravenționale, dintre care întocmite 47 procese-verbale de către carabinieri, și 3 fapte contravenționale constatate și documentate de comun cu alte entități.
Ca urmare, de către carabinieri au fost legitimate total 62 persoane, dintre care 4 persoane reținute.
În acest context, Inspectoratul General de Carabinieri reiterează, în cazul când observați o persoană aflată în dificultate ori sunteți martor la o faptă ilicită, sesizați cea mai apropiată patrulă de carabinieri sau apelați la numărul scurt 112.
This post was last modified on 25/10/2024 16:51 16:51