X

În plin război cu Rusia, homosexualii ucraineni au ieşit să mărşăluiască pe străzile din Kiev

În plin război cu Rusia, homosexualii ucraineni au ieşit să mărşăluiască pe străzile din Kiev

Câteva sute de activiști ai comunității LGBT și susținătorii lor, incluzând militari ucraineni, au mărșăluit în centrul Kievului pe 16 iunie, pentru a cere guvernării să le ofere mai multe drepturi. A fost primul eveniment de acest gen, de la începutul invaziei pe scară largă a Rusiei.

Protejați de polițiști, demonstrații au cerut legalizarea parteneriatelor civile și penalități aspre pentru discriminarea pe bază de gen sau orientare sexuală. Ei au fost însoțiți și de angajați ai ambasadei SUA și ai mai multor misiuni diplomatice europene, și au scandat slogane precum: „Este mereu timpul pentru drepturile omului”, scrie AP, potrivit Europa Liberă.

Citeşte şi: Maia Sandu a discutat cu peste 10 lideri europeni și nord-americani – Stiripesurse.md

Pe lângă legalizarea parteneriatelor civile pentru cuplurile de același sex, activiștii urmăresc și să modifice legislația, în așa fel încât să permită celor aflați în astfel de parteneriate să poată lua decizii medicale pentru soldații răniți și îngropa pe cei căzuți pe câmpul de luptă.

În plin război cu Rusia, homosexualii ucraineni au ieşit să mărşăluiască pe străzile din Kiev

Viktor Pilipenko, un soldat ucrainean care a servit ca pușcaș și paramedic în regiunile Kiev, Harkov și Donețk, a declarat pentru RFE/RL că grupul său a adus două mesaje la marș, fiecare dintre ele fiind afișat pe bannere.

În timpul manifestației, unii participanți au cerut comunității internaționale „să înceteze tergiversarea” și să trimită Ucrainei mai multe armamente și sisteme de apărare anti-aeriană. Alții au cerut președintelui Zelenski și Radei Supreme de la Kiev „să înceteze tergiversările” în privința implementării condițiilor UE și protejării grupurilor care se confruntă cu discriminarea.

Ei spun că soldații din comunitatea LGBT servesc în armată și luptă de rând cu ceilalți, meritând un tratament egal în fața legii în raport cu relațiile lor și cu alte aspecte ale vieții lor.

În plin război cu Rusia, homosexualii ucraineni au ieşit să mărşăluiască pe străzile din Kiev

„Sunt oameni simpli care luptă ca toți ceilalți, dar sunt lipsiți de drepturile de care se bucură alții”, a spus militarul Dmitri Pavlov.

Participanții au purtat și drapele în culorile curcubeului și s-au înfășurat în ele. Fără a fi descurajați de vremea ploioasă, mulți participanți au purtat haine și accesorii colorate în timpul marșului. Evenimentul a durat aproximativ 20 de minute și s-a încheiat fără provocări, când participanții s-au îndreptat spre cea mai apropiată stație de metrou și s-au dispersat.

Organizatorii s-au confruntat cu dificultăți înainte de eveniment. Autoritățile municipale au respins o petiție care cerea ca evenimentul să aibă loc într-o stație de metrou. În plus, poliția a instalat cordoane în centrul Kievului pentru a ține marșul departe de o contramanifestație, în care protestatarii au purtat afișe cu sloganuri anti-gay în timp ce se alăturau unui marș către un memorial pentru soldații căzuți la datorie în centrul orașului.

Marșul Pride a fost condamnat de una dintre principalele ramuri ale Bisericii Ortodoxe Ucrainene.

„Această acțiune face parte dintr-o mișcare politică radicală de stânga și are ca scop impunerea unei ideologii politice și, de asemenea, vizează distrugerea instituției familiei și slăbirea societății ucrainene în condițiile războiului și respingerii agresiunii rusești”, a declarat biserica într-o declarație.

Tags: kievLGBTPrideucraina
Război in Ucraina