În Siria, cutremurul pune sub presiune organizaţiile umanitare şi ţările occidentale

Publicat:

Seismul de luni din Turcia şi Siria sporeşte provocarea pentru organizaţiile umanitare şi ţările occidentale pentru a veni în ajutorul populaţiei siriene, în special din zona Idleb controlată de rebeli, în nord-vestul ţării, relatează AFP, potrivit agerpres.

De luni, comunitatea internaţională s-a mobilizat pentru Turcia, oferind ajutor de urgenţă. Ţări precum Franţa, Germania sau SUA au promis de asemenea sprijin pentru victimele din Siria, fără a declanşa însă imediat acţiuni de salvare.


Citeşte şi: Bilanţul cutremurelor din Turcia şi Siria a ajuns la aproape 4.900 de morţi şi riscă să crească – Black News

“Siria rămâne o zonă de umbră din punct de vedere legal şi diplomatic”, spune Marc Schakal, responsabil pentru Siria al organizaţiei Medici fără Frontiere, cerând trimiterea de ajutor “cât mai repede posibil”.

El se teme că ONG-urile locale şi internaţionale ar putea fi depăşite în această ţară răvăşită de 12 ani de război civil, în care sunt implicaţi rebeli, unii instrumentaţi de puteri străine, jihadişti, forţe kurde şi armata regimului condus de Bashar al-Assad, susţinut de Iran şi Rusia şi supus sancţiunilor comunităţii internaţionale.

Ajutorul este cu atât mai important cu cât “situaţia populaţiei era deja dramatică”, afirmă şi profesorul Raphaël Pitti, un responsabil al ONG-ului francez Mehad, îngrijorat în special de provincia Idleb.

Una dintre problemele majore este accesul la acest mare bastion controlat de rebeli şi jihadişti, care numără 4,8 milioane de persoane, spune el.

Aproape tot ajutorul umanitar este transportat acolo din Turcia, pe la Bab al-Hawa, unic punct de trecere, obţinut printr-o rezoluţie a ONU.

Transportarea ajutorului de pe teritoriul sirian controlat de Damasc este sensibilă din punct de vedere diplomatic. Asta ar presupune ca regimul oficial să fie dispus să ofere ajutorul populaţiei din zona controlată de rebeli şi ca părţile aflate în conflict să se pună de acord asupra distribuţiei.

Punctul de trecere Bab al-Hawa, contestat de Damasc şi Moscova, care denunţă o încălcare a suveranităţii siriene, rămâne provizoriu şi a fost redus de-a lungul timpului. La presiunea Rusiei şi a Chinei, numărul punctelor de trecere a scăzut de la patru la unul singur.

Bab al-Hawa ar putea deveni astfel rapid blocat de afluxul de materiale necesare pentru a ajuta populaţia.

Cu toate acestea, experţii se îndoiesc de posibilitatea redeschiderii vechilor puncte de trecere.

Regimul de la Damasc, supus sancţiunilor internaţionale de la începutul războiului din Siria în 2011, presează comunitatea internaţională să îi ofere ajutor, în contextul în care bilanţul creşte constant, ajungând la 1.440 de morţi. În Turcia, bilanţul a ajuns la peste 3.380 de morţi, conform unor date provizorii.

Citește și: Biden spune că incidentul cu balonul de spionaj nu a slăbit relaţia cu Beijingul – Black News

Ambasadorul Siriei la ONU a dat asigurări luni la Naţiunile Unite că acest ajutor va ajunge “la toţi sirienii de pe întreg teritoriul”. El a pus totuşi drept condiţie ca ajutorul să treacă sub controlul regimului în interiorul ţării.

“Accesul din Siria există, ei se pot coordona cu guvernul, iar noi vom fi pregătiţi să o facem”, a spus Fayçal Moqdad, respingând astfel posibilitatea de a transporta ajutorul prin puncte transfrontaliere. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Zelenski promite represalii pentru atacul ruşilor asupra unui spital de copii din Kiev

Zelenski promite represalii pentru atacul ruşilor asupra unui spital de copii din Kiev Ucraina va riposta după ce un atac cu rachete ruseşti a ucis...

Elina Svitolina s-a calificat în sferturi de finală la Wimbledon

Elina Svitolina s-a calificat în sferturi de finală la Wimbledon Elina Svitolina s-a calificat luni în sferturi de finală la Wimbledon cu o victorie cu...

Podul Giurgiu – Ruse. Ce rute alternative au șoferii către Bulgaria, Grecia sau Turcia, din 10 iulie, când se închide parțial circulația

Podul Giurgiu – Ruse. Ce rute alternative au șoferii către Bulgaria, Grecia sau Turcia, din 10 iulie, când se închide parțial circulația Operatorul de turism...

Guvernul a adoptat măsuri fiscale și vamale pentru 2025

Guvernul a adoptat măsuri fiscale și vamale pentru 2025 Cabinetul de miniștri a aprobat un proiect ce vizează politica bugetar-fiscală și vamală pentru anul 2025, care conține...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.