În timp ce concursul Eurovision se desfăşura, rachete ruseşti au lovit oraşul natal al concurenţilor din Ucraina

Publicat:

În timp ce concursul Eurovision se desfăşura în Marea Britanie, sâmbătă seara târziu, rachete ruseşti au lovit oraşul Ternopil, din vestul Ucrainei, de unde este originar duo-ul electro-pop Tvorchi, care a reprezentat Ucraina în acest an, relatează Reuters, scrie news.ro

Autorităţile locale au declarat pe Telegram că atacul a lovit depozite aparţinând unor magazine şi unei organizaţii religioase, rănind două persoane.


Citește și : SUA aprobă vânzarea Germaniei a 60 de elicoptere de tip CH-47F Chinook

Melinda Simmons, ambasadorul Marii Britanii la Kiev, i-a lăudat pe Tvorchi pentru prestaţia lor de la Eurovision 2023. “Punerea în scenă a fost genială. Şi emoţionantă, deoarece oraşul lor universitar de origine, Ternopil, a fost vizat de rachete ruseşti chiar în această seară”, a scris ea pe Twitter.

Tvorchi au declarat săptămâna aceasta că speră să pună în lumină prin participarea la Eurovision lupta ţării lor pentru libertate.

Concursul Eurovision de anul trecut a fost câştigat de Kalush Orchestra din Ucraina, care s-a bucurat de un val uriaş de susţinere din întreaga Europă, la câteva luni după ce Rusia îşi lansase invazia şi readusese oroarea războiului pe continent. Ucraina nu a putut găzdui Eurovision anul acesta, aşa cum face de obicei câştigătorul, din cauza invaziei ruse, iar în aceste condiţii gazdă a devenit Marea Britanie, al cărui concurent se clasase anul trecut pe locul al doilea.

Concursul Eurovision a fost câştigat sâmbătă seara de Loreen, concurenta din Suedia, care, după irlandezul Johnny Logan în anii 80, devine al doilea artist din istoria competiţiei care câştigă trofeul de două ori (ea a câştigat şi în 2012).

Citește și : Un judecător federal a invalidat o lege care interzice vânzarea pistoalelor către minorii americani

Ucraina s-a clasat sâmbătă seara pe un onorabil loc 6. Moldova, reprezentată de Pasha Parfeni, a figurat în partea a doua a clasamentului, ocupând locul 18 (din 26 de poziţii), în timp ce România nu reuşise calificarea în finală la Eurovision 2023.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

14 localități ruse de la graniță restricționează accesul populației din cauza bombardamentelor ucrainene

14 localități ruse de la graniță restricționează accesul populației din cauza bombardamentelor ucrainene Regiunea rusă Belgorod va restricţiona, începând din 23 iulie, accesul în 14...

Viktor Medvedciuk i-a trimis o scrisoare lui Trump în care dă vina pe Ucraina pentru tentativa de asasinat

Viktor Medvedciuk i-a trimis o scrisoare lui Trump în care dă vina pe Ucraina pentru tentativa de asasinat Fostul deputat ucrainean prorus Viktor Medvedciuk i-a...

Răspunsul lui Zelenski când a fost întrebat cum evaluează performanța șefului armatei ucrainene

Răspunsul lui Zelenski când a fost întrebat cum evaluează performanța șefului armatei ucrainene Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că se abține să facă o...

Ucraina lucrează la constituirea de noi brigăzi pentru a face rotaţii ale trupelor pe front

Ucraina lucrează la constituirea de noi brigăzi pentru a face rotaţii ale trupelor pe front Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, s-a întâlnit marţi cu comandamentul armatei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.