X

În Ucraina numărul deceselor, triplu față de cel al nașterilor

În Ucraina numărul deceselor, triplu față de cel al nașterilor

Numărul deceselor în rândul populaţiei din Ucraina a fost aproape triplu faţă de cel al naşterilor în prima jumătate a anului în curs, potrivit unei analize a datelor oficiale publicată luni de societatea ucraineană de consultanţă Opendatabot, care furnizează informaţii statistice companiilor private, relatează agenţia EFE.

Conform acestor date, în primele şase luni ale anului 2024 s-au născut în Ucraina 87.655 de copii, în timp ce numărul deceselor în aceeaşi perioadă a fost de 250.972.

Dezechilibrul dintre naşteri şi decese este o tendinţă remarcată în Ucraina încă dinaintea războiului provocat de invazia rusă lansată în februarie 2022. Totuşi, dacă în prima jumătate a anului 2019, înaintea pandemiei şi războiului, raportul între naşteri şi decese era de aproximativ 1 la 2, în prima jumătate a anului 2024 acest raport a fost de 1 la aproape 3.

Această statistică nu este însă defalcată pe cauze de deces, iar guvernul de la Kiev păstrează secrete informaţiile despre pierderile din rândul armatei ucrainene.

Tags: față de cel al nașterilortripluUcraina numărul deceselor
Categorii: Război in UcrainaȘtirile zilei