În ultimele sale zile, Regina Elisabeta a II-a era optimistă, a împărtăşit amintiri din copilărie, spune un cleric scoţian

Publicat:

Regina Elisabeta a II-a era optimistă, a împărtăşit amintiri din perioada copilăriei şi şi-a exprimat îngrijorarea în ceea ce priveşte războiul din Ucraina, a spus un cleric scoţian care a luat cina cu suverana cu câteva zile înainte de moartea ei, informează Reuters, potrivit agerpres.  

În calitate de moderator al Adunării Generale a Bisericii Scoţiei, reverendul Iain Greenshields a fost invitat săptămâna trecută să ţină o predică la biserica parohială locală pe care o frecventa de obicei Elisabeta când se afla la castelul Balmoral.


Citește și : Joe Biden intenţionează să ia parte la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a

Suverana nu a participat la slujbă, dar Greenshields a cinat cu monarha în timpul vizitei sale.

”Trebuie să încep prin a spune că arăta destul de fragilă, dar avea 96 de ani bineînţeles… dar când s-a aşezat şi a început să vorbească ştiai că te afli în prezenţa reginei”, a declarat el pentru Reuters.

”Avea pur şi simplu o abilitate remarcabilă de a te face să te simţi în largul tău şi chiar îşi făcuse temele. Ştia cu cine vorbeşte… şi avea o memorie fenomenală pentru cineva de vârsta ei”.

Amintirile se refereau la demnitari pe care îi cunoscuse, la un cal pe care îl deţinuse la un moment dat şi la copilăria ei.

”Eu sunt pastor în Dunfermline şi şi-a amintit că a avut un cal pe care îl chema Dunfermline cu mulţi ani în urmă, cred că era cu 40 de ani în urmă… care câştigase câteva curse pentru ea”, a spus Greenshields.

”Şi-a adus aminte de vremurile când era foarte tânără şi stătea la Balmoral, a vorbit foarte călduros de vremurile petrecute cu tatăl şi mama ei acolo… îmi amintesc că am întrebat-o câte ţări a vizitat, nu şi-a putut aminti câte au fost, dar a început să vorbească despre o mulţime de oameni pe care îi cunoscuse în diferite locuri din lume”.

Elisabeta a II-a, suveranul cu cea mai îndelungată domnie din istoria Marii Britanii şi o prezenţă impunătoare pe scena globală timp de 70 de ani, s-a stins în pace joi după-amiază după ce starea ei de sănătate s-a deteriorat.

Întrebat despre starea de spirit a reginei în timpul meselor pe care le-au luat împreună şi la care a luat parte şi prinţesa Anne printre alţii, Greenshields a spus: ”Foarte optimistă, foarte implicată cu toată lumea, întrebând pe fiecare cum îi merge… şi având grijă ca toată lumea să primească atenţia cuvenită şi să se simt în largul său”.

Conversaţia a ajuns şi la războiul din Ucraina.

”A vorbit despre cât de supărată era în legătură cu situaţia din Ucraina”, a spus Greenshields. ”Evident că cineva care a trăit un război în Europa şi care vede din nou război în Europa, era un lucru foarte îngrijorător pentru ea”

Citește și : Ordinea de succesiune la tronul Marii Britanii

Greenshields a spus că a fost surprins când a aflat vestea morţii reginei.

”Nu era niciun indiciu că ar fi fost ceva cu adevărat grav şi părea, pentru cineva de vârsta ei, plină de energie şi foarte relaxată”, a spus el.

”Aşa că atunci când am aflat vestea… şocant cred că e un cuvânt nepotrivit, dar ceva în genul ăsta”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.