Înainte să preia tronul Marii Britanii, prinţul Charles le face promisiuni supuşilor

Publicat:

Prinţul Charles al Marii Britanii, apărătorul unor cauze de mediu şi autorul unor incursiuni uneori criticate în politică, a declarat, într-un interviu acordat BBC, că, după urcarea pe tron, va respecta neutralitatea impusă de acest statut, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

‘Nu este acelaşi lucru a fi prinţ de Wales cu a fi suveran’, a afirmat moştenitorul coroanei britanice, într-una din puţinele sale referiri la destinul său regal, într-un interviu acordat înaintea împlinirii a 70 de ani, la 14 noiembrie.


Citeşte şi: Pensionarii greci se mută în Bulgaria: ‘Aici viaţa este mai ieftină’

‘Ideea că voi continua în exact acelaşi fel, dacă va fi să-i succed reginei, este o prostie totală pentru că cele două situaţii sunt total diferite’, a spus Charles.

Întrebat dacă va continua campaniile publice, el a răspuns: ‘Nu, nu se va întâmpla. Nu sunt atât de prost’. ‘Înţeleg foarte bine că este un exerciţiu separat să fii suveran. Prin urmare, înţeleg, desigur, în totalitate cum trebuie să funcţioneze aceasta’, a afirmat prinţul de Wales, apărându-şi însă activismul ca moştenitor al tronului.

Marea Britanie este o monarhie constituţională, în care monarhul are un rol formal în formarea guvernelor, dar obligaţia de a rămâne neutru, şi este lipsit de putere politică efectivă.

Într-un interviu acordat revistei GQ în septembrie, Charles a afirmat: ‘Problema mea este că mi se pare că există prea multe lucruri care trebuie făcute sau pentru care trebuie luptat’.

Citeşte şi: Trump continuă războiul cu presa: Casa Albă suspendă acreditarea unui reporter CNN

Joi, el a dat însă asigurări că, în calitate de rege, va funcţiona în ‘parametri constituţionali’.

Prinţul Charles militează de mai multe decenii în favoarea unor cauze de mediu şi sociale. Spre deosebire de regină, care evită cu grijă orice polemică, Charles face uneori subiecte de presă, aventurându-se pe terenul politic.

Astfel, sprijinul său pentru Dalai Lama nu este deloc apreciat la Beijing, iar în mai 2014, Rusia a cerut explicaţii oficiale guvernului britanic după ce prinţul moştenitor l-a comparat pe Vladimir Putin cu Adolf Hitler.

Chiar dacă nu intenţionează să abdice, regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 92 de ani, şi-a redus în ultimii ani numărul apariţiilor publice şi îi predă treptat ştafeta fiului său Charles, care o reprezintă tot mai des în deplasările în străinătate. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Alegătorii de peste hotare mai au doar 10 zile pentru a se înregistra la CEC

Alegătorii de peste hotare mai au doar 10 zile pentru a se înregistra la CEC Comisia Electorală Centrală reamintește alegătorilor din afara țării că în...

Ani grei de închisoare pentru moldovenii care au omorât un bărbat în Italia

Ani grei de închisoare pentru moldovenii care au omorât un bărbat în Italia Cei doi moldoveni care acum un an au ucis în bătaie un...

O moldoveancă a fost UCISĂ de soţul italian! Detalii şocante despre crimă

O moldoveancă a fost UCISĂ de soţul italian! Detalii şocante despre crimă Erik Zorzi, un șofer de camion originar din Italia, provincia Padova, în vârstă...

Festivalul ‘DOR de Chișinău’: Moldovenii din diasporă s-au bucurat de un spectacol de excepție

Festivalul 'DOR de Chișinău': Moldovenii din diasporă s-au bucurat de un spectacol de excepție Primăria Chișinău a organizat în premieră Festivalul „DOR de Chișinău”, un...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.