A fost inaugurat “Hollywoodul” chinezesc

Publicat:

Un imens “Oraş al cinematografiei”, cu mărimea echivalentă a a 500 de terenuri de fotbal, al cărui obiectiv este de a concura Hollywoodul, a fost inaugurat sâmbătă în China cu ambiţia de a atrage case de producţie străine cât şi de a deschide o nouă etapă de dezvoltare pentru industria chineză a filmului, informează AFP, potrivit agerpres.

Acest complex dedicat cinematografiei a costat 6,5 miliarde de euro şi se întinde pe 376 de hectare în oraşul balnear Qingdao (est), conform grupului de companii chineze Wanda, iniţiator al acestui proiect.


Citește și : Donald Trump susține că ar putea merge la Ierusalim cu prilejul deschiderii ambasadei americane

Treizeci de studiouri, printre care unul gigantic ce acoperă o suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi, au fost deja construite respectând cele mai ridicate norme internaţionale. Alte zece vor fi amenajate în următorii ani, conform grupului Wanda specializat în imobiliare, industrie hotelieră şi sport.

Acest complex cinematografic faraonic cuprinde şi o sală de spectacole, o şcoală, un spital, hoteluri de lux şi chiar şi un “yacht club” inspirat de cel de la Monaco. În curând va fi deschis şi un centru comercial de 360.000 de metri pătraţi ce va dispune de un patinoar, un parc de distracţii şi cel mai mare cinematograf din întreaga Asie.

“Este cea mai mare investiţie din istoria omenirii în sectorul cinematografiei şi televiziunii”, conform grupului de companii Wanda.

Grupul, condus de omul de afaceri Wang Jianlin (pe locul patru în topul celor mai bogaţi chinezi, conform agenţiei Bloomberg), nu este un novice în lumea cinematografiei. El a produs numeroase filme, a cumpărat lanţul american de cinematografe AMC în 2012 precum şi studiourile hollywoodiene Legendary (“Jurassic World”, “Interstellar”, “Godzilla”) în 2016.

Citește și : Angela Merkel afirmă că actualul acord privind programul nuclear iranian „nu este suficient”

Două superproducţii sino-americane au fost deja turnate în “Oraşul cinematografiei”: “The Great Wall” (2016, cu Matt Damon) şi “Pacific Rim Uprising” (2018).

Lucrările de construcţie şi amenajare a acestui nou “Hollywood” au fost demarate cu pompă în 2013, în prezenţa starurilor Nicole Kidman şi Leonardo DiCaprio. La inaugurarea de sâmbătă nu au fost însă invitate vedete internaţionale.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Hezbollahul anunţă moartea liderului său Hassan Nasrallah

Hezbollahul anunţă moartea liderului său Hassan Nasrallah Mişcarea islamistă libaneză Hezbollah anunţă sâmbătă moartea liderului său Hassan Nasrallah, pe care Israelul a anunţat că l-a...

Amenințare în Marea Neagră: Rusia trimite nave de război cu rachete Kalibr

Amenințare în Marea Neagră: Rusia trimite nave de război cu rachete Kalibr Marina rusă a desfășurat trei nave de război în Marea Neagră, dintre care...

Rabia este o boală incurabilă. Recomandările specialiștilor

Rabia este o boală incurabilă. Recomandările specialiștilor Rabia, numită în popor turbarea, este o boală infecțioasă virală incurabilă. Virusul rabic afectează sistemul nervos central, creierul...

Ciclonul Ashley va mătura România de la vest la est. Capitala, în centrul potopului

Ciclonul Ashley va mătura România de la vest la est. Capitala, în centrul potopului Ciclonul Ashley va „mătura” România de la Vest la Est în...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.