X

Încă trei farmacii au fost deschise în mediul rural

Încă trei farmacii au fost deschise în mediul rural

Locuitorii din satele Tanătarii Noi (raionul Căușeni), Drepcăuți (raionul Briceni) și Izvoare (Florești) vor avea acces facilitat la medicamente, după ce în satele lor au fost deschise farmacii. Acestea sunt parte a proiectului „Farmacie în satul tău”, inițiat de autorități, transmite Moldpres.

Citeşte şi: Moartea lentă a Acordului de la Schengen – Stiripesurse.md

Potrivit Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, proiectul „Farmacie în satul tău” a adus beneficii importante pentru comunitățile rurale din Republica Moldova. Prin intermediul acestui proiect, alte trei sate se pot bucura acum de o farmacie în localitate, reducând necesitatea deplasărilor către centrele raionale pentru procurarea medicamentelor.

Încă trei farmacii au fost deschise în mediul rural

„În unele sate nu a existat niciodată o farmacie, iar în altele erau închise de decenii. Locuitorii sunt recunoscători pentru această schimbare esențială. Săptămâna viitoare vor avea loc noi deschideri, trei farmacii din raioane diferite și-au obținut deja licența de activitate farmaceutică”, se spune în comunicatul emis de instituție.

Conform sursei citate, până la sfârșitul anului vor fi deschise aproximativ 100 de farmacii noi.

Tags: Farmaciisate
Categorii: SocialȘtirile zilei