X

Încă un general rus arestat. Adjunctul şefului Statului Major al armatei ruse, reținut pentru luare de mită

Încă un general rus arestat. Adjunctul şefului Statului Major al armatei ruse, reținut pentru luare de mită

Generalul-locotenent Vadim Şamarin, adjunctul şefului Statului Major al armatei ruse, Valeri Gherasimov, suspectat de luare de mită pe scară largă, a fost reţinut, a anunţat joi presa rusă. Este cea mai recentă dintr-o serie de arestări ale unor înați responsabili militari de la Moscova. Ziarul Kommersant a relatat că Şamarin, adjunct al lui Valeri Gherasimov, a fost reţinut în legătură cu presupuse fraude, iar locuinţa sa a fost percheziţionată, scrie News.ro.

Este a patra arestare a unei personalităţi de rang înalt din domeniul apărării începând din aprilie, când ministrul adjunct al apărării, Timur Ivanov, a fost plasat în arest preventiv pentru suspiciune de luare de mită. De atunci, au mai fost arestaţi generalul-locotenent Iuri Kuzneţov, şeful personalului din cadrul Ministerului Apărării, şi generalul-maior Ivan Popov, fostul comandant al Armatei a 58-a a Rusiei.

Seria de arestări vine pe fondul unor schimbări majore în instituţia de apărare a Rusiei, după ce preşedintele Vladimir Putin l-a înlăturat luna aceasta pe Serghei Şoigu din funcţia de ministru, înlocuindu-l cu fostul vicepremier Andrei Belousov.

Tags: arestatÎncă un general rus
Categorii: ExterneȘtirile zilei