Incendiile de pădure fac ravagii pe coasta atlantică din sudul Franţei

Publicat:

Două importante incendii de pădure active pe coasta atlantică din sudul Franţei au continuat să se răspândească la primele ore ale zilei de vineri, au anunţat autorităţile locale, informează agenţia DPA, potrivit agerpres.

Serviciile pentru intervenţii de urgenţă au evacuat joi noaptea trei comunităţi din apropiere de Landiras, la sud de Bordeaux. Potrivit prefecturii din Gironde, 480 de persoane au fost evacuate în zone sigure.


Citeşte şi: Biden salută deschiderea spaţiului aerian saudit pentru toţi transportatorii: ‘O decizie istorică!’ – Black News

Peste 7.000 de hectare de teren au fost mistuite de flăcări în acea zonă şi în Teste-de-Buch, mai departe de-a lungul coastei.

Trei gospodării şi două restaurante au fost distruse, conform prefecturii, situaţia fiind în continuare defavorabilă.

Citeşte şi: Americanii spun că NU există restricţii privind vânzarea de echipamente agricole către Moscova – Black News

În Valea Ronului, mai la est, pompierii au reuşită să aducă sub control, joi noaptea, un incendiu forestier care a făcut ravagii începând din cursul după-amiezii. Cu toate acestea, accesul în zonă era îngreunat. Pompierii au continuat lupta cu flăcările vineri.

Aceste incendii de vegetaţie, care din fericire nu s-au soldat cu victime omeneşti, s-au declanşat de la începutul episodului de caniculă care a lovit Franţa de luni, în special în zonele de Vest şi de Sud ale ţării. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia

A amenințat o bătrână cu furculița. O moldoveancă a fost condamnată în Italia O moldoveanc a fost condamnată în Italia fiind acuzată de faptul că...

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia

Un moldovean l-a ucis pe bătrânul de care avea grijă în Italia Un bărbat de 81 ani din Italia a fost omorât cu cruzime de...

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău

Diaspora Business Forum 2024, în august, la Chișinău La sfârșitul celei de-a treia săptămâni a lunii august, la Chișinău va fi organizat Diaspora Business Forum...

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă

Încă un moldovean acuzat de crimă în Italia. Ar fi ucis bătrânul de care avea grijă Încă un cetățean moldovean este acuzat de comiterea unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.