X

Incendiile de vegetaţie din SUA sunt o consecinţă a schimbărilor climatice

Valul de incendii devastatoare de vegetaţie care afectează în prezent partea vestică a Statelor Unite ale Americii este cauzat, cel puţin în parte, de schimbările produse asupra climei de activitatea umană, conform unui expert din cadrul Institutului pentru Studierea Impactului Climatic de la Potsdam (PIK), transmite vineri DPA, potrivit agerpres.

Schimbările climatice provocate de oameni au contribuit semnificativ la o creştere a suprafeţelor afectate de secetă, cu vegetaţie uscată şi care se pot aprinde foarte uşor, de la o simplă scânteie, conform expertului în incendii de vegetaţie al acestui institut, Kirsten Thonicke.

Citeşte şi: Preşedintele kosovar îl decorează pe Trump

De multe ori, o mică scânteie şi vântul puternic sunt suficiente pentru a declanşa incendii feroce, care pot produce pagube însemnate.

“În acest lanţ al evenimentelor, schimbările climatice contribuie la faptul că incendiile de vegetaţie ajung să aibă asemenea proporţii şi să producă atât de multe pagube”, a adăugat Thonicke.

Citeşte şi: Trump vrea o comisie pentru promovarea ‘educaţiei patriotice’

În ceea ce priveşte declaraţia preşedintelui american Donald Trump conform căreia nu schimbările climatice ci administrarea neglijentă a pădurilor reprezintă principala cauză a incendiilor din California, Kirsten Thonicke a invocat faptul că personalul silvic californian ar fi foarte experimentat în punerea de focuri controlate pentru a arde uscăciunile şi a micşora riscul izbucnirii unor incendii de amploare.

“Vânturile puternice dintr-o zonă montană care a fost deja uscată de secetă au pur şi simplu un efect mult mai mare. Şi devin mai frecvente şi mai puternice din cauza schimbărilor climatice, ceea ce înseamnă că sezonul incendiilor durează mai mult timp”, a mai susţinut ea.

Tags: californiaincendii de vegetatieInstitutul pentru Studierea Impactului Climatic de la Potsdam (PIK)Kirsten ThonickeSUA
Categorii: Știrile zilei