Incendiile de vegetaţie fac ravagii în sud-vestul Franţei; 4.000 de hectare au fost pârjolite!

Publicat:

Circa 1.000 de pompieri asistaţi de şase aeronave pentru stingerea incendiilor depuneau joi eforturi pentru a aduce sub control două incendii de vegetaţie în sud-vestul Franţei care au pârjolit deja aproape 4.000 de hectare, informează Reuters, potrivit agerpres.

”Incendiile nu sunt încă plasate sub control şi nu au fost raportate victime”, au precizat autorităţile locale ale departamentului Gironde unde incendiile, izbucnite marţi, fac în continuare ravagii.


Citeşte şi: Un elicopter al pompierilor S-A PRĂBUŞIT în mare! Printre victime se află şi români! – Black News

Franţa, afectată deja de o serie de incendii de vegetaţie în ultimele săptămâni, se confruntă, asemenea restului Europei, cu un al doilea val de caniculă în doar două luni.

”De la începutul anului, 15.000 de hectare au ars pe teritoriul ţării, prin comparaţie cu puţin sub 1.000 de hectare anul trecut la aceeaşi dată… nouă incendii din zece au fost provocate de oameni”, le-a declarat miercuri seară reporterilor ministrul de Interne, Gerald Darmanin.

În alte regiuni din Europa, mii de pompieri se luptă cu peste 20 de incendii izbucnite miercuri pe teritoriul Portugaliei şi în vestul Spaniei, ameninţând sate şi perturbând vacanţele turiştilor în contextul unui val de caniculă care a adus temperaturi de peste 45 de grade Celsius în unele zone.

Cel mai mare din cele două focare din Gironde este localizat în jurul oraşului Landiras, la sud de Bordeaux, unde drumurile au fost închise, iar 500 de rezidenţi evacuaţi după ce flăcările au devastat deja 2.100 de hectare.

Citeşte şi: Cu trei luni înainte de alegeri, parlamentul brazilian a adoptat o serie de măsuri sociale – Black News

Celălalt este localizat pe Coasta Atlantică, în apropierea emblematicei ”Dune du Pilat” – duna de nisip cea mai înaltă din Europa – în zona Arcachon Bay, deasupra căreia au fost văzuţi nori groşi de fum întunecat.

Flăcările au mistuit deja 1.750 de hectare, iar miercuri au dus la evacuarea preventivă a 6.000 de persoane din cinci campinguri situate în apropiere. Alte 60 de persoane au fost evacuate joi dimineaţă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american

13 lucruri neștiute despre Cristiano Ronaldo: CR7 este studiu de caz academic și are o legătură pe viață cu un fost președinte american Cristiano Ronaldo,...

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra

Cinci orășele turistice mai puțin cunoscute din Europa, pentru călătorii care s-au săturat de Paris și Londra Pentru oamenii care vor să descopere unele din...

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda

VIDEO/ Președintele Recep Tayyip Erdogan este în vizită-fulger în Germania, pentru a participa la partida Turcia-Olanda Președintele turc, Recep Erdogan, a fost în tribunele stadionului...

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani

Află în ce țară se află cea mai tânără bunică. Are doar 23 de ani România este ţara care are cea mai tânără bunică, la...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.