Incendiile din California continuă să facă ravagii; zeci de mii de persoane au fost evacuate

Publicat:

Unele dintre cele mai grave incendii din istoria Californiei au continuat să facă ravagii duminică în statul american în care zeci de mii de persoane au fost nevoite să îşi părăsească locuinţele, în timp ce furtunile amplifică riscul de izbucnire a unor noi focare, relatează AFP, potrivit agerpres.

Câteva mii de fulgere au declanşat în ultimele zile incendii din cauza cărora regiunea este acoperită cu un strat gros de fum.


Citește și : Avionul ucrainean doborât de Iran a fost lovit de două rachete la interval de 25 de secunde (raport)

În această săptămână, aproape 400.000 de hectare au fost mistuite de flăcări în regiunea din vestul Statelor Unite, potrivit Calfire, departamentul californian de luptă contra incendiilor.

”Noi furtuni sunt prognozate” de duminică până marţi, a avertizat Calfire pe Twitter. ”Toată lumea trebuie să rămână în alertă şi să aibă un plan de evacuare”, a precizat departamentul de pompieri.

“Furtunile uscate ar putea declanşa noi incendii forestiere în acest weekend”, favorizate de “seceta severă” care afectează California, a confirmat serviciul naţional de meteorologie. ”Vestul Statelor Unite şi marile prerii sunt acoperite de un strat imens de fum de la incendiile active, care se întind de la Munţii Stâncoşi la coasta de vest”, a precizat serviciul.

Aproximativ 2.600 de pompieri din cei 13.700 desfăşuraţi în zona celor ”douăzeci de incendii de amploare” se luptă să stingă cele mai importante două focare, potrivit Calfire.

”Dacă nu credeţi în schimbările climatice, veniţi în California”, a replicat guvernatorul statului, Gavin Newsom. El a publicat pe contul său o fotografie spectaculoasă cu nori uriaşi de fum ce se ridică în urma incendiilor, ceea ce ”nu reprezintă decât o mică parte din cele aproape 600 de incendii cu care luptăm în această săptămână”, după cum a adăugat guvernatorul.

Culturile viticole din văile Napa şi Sonoma, aflate în proces de refacere după incendiile din anii precedenţi, sunt ameninţate.

“Majoritatea pompierilor lucrează câte 72 de ore şi toată lumea este epuizată”, a declarat pentru Los Angeles Times Jim Wood, un politician local din Valea Sonoma.

”Un bilanţ uluitor”

Cele două focare principale, denumite ”SCU Lightning Complex” şi ”LNU Lightning Complex” au transformat în cenuşă 268.000 de hectare şi peste 840 de clădiri. Primul a mistuit până duminică dimineaţă 137.000 de hectare, iar cel de-al doilea 131.000 de hectare, devenind al doilea, respectiv al treilea dintre cele mai grave incendii din istoria Californiei. Pompierii au reuşit până în prezent să le controleze în proporţie de 10%, respectiv 15%.

Citește și : Coreea de Sud a raportat un număr record de cazuri zilnice de COVID-19 după luna martie

Potrivit Los Angeles Times, peste 485.600 de hectare au fost devorate de flăcări în ultima lună, cu mult peste cele 104.813 hectare mistuite pe parcursul anului trecut. “Un bilanţ uluitor, de asemenea, în sezonul incendiilor”, a relatat cotidianul citat.

Pentru moment, cinci decese sunt asociate cu cele mai recente incendii. Patru cadavre au fost găsite joi, dintre acestea trei într-o casă distrusă dintr-o zonă rurală din comitatul Napa.

Mulţi locuitori au neglijat însă ordinele de evacuare. ”Cel puţin, dacă rămânem aici, ştim exact ce se întâmplă”, a declarat pentru San Francisco Chronicle un locuitor Napa, John Newman, în vârstă de 68 de ani, aflat pe un fotoliu în faţa casei. ”Familia este îngrijorată, dar e puţin diferit când eşti la faţa locului”, a adăugat el.

Parcurile naturale au fost la rândul lor devastate. Reprezentanţii Big Basin Redwoods Park, care găzduieşte câţiva sequoia uriaşi de peste 500 de ani, au anunţat că parcul a fost ”grav avariat” şi că unele dintre clădirile sale istorice au fost distruse de flăcări.

Aproximativ 119.000 de persoane au fost evacuate, dintre care mulţi îşi caută adăpost, fiind reticenţi să se refugieze în centrele de cazare înfiinţate de autorităţi de teama contaminării cu noul coronavirus. În unele comitate din San Francisco, persoanele evacuate care au fugit din calea flăcărilor au ales să doarmă în campinguri, în rulote parcate de-a lungul Oceanului Pacific. Turiştilor li s-a cerut să plece pentru a le face loc.

Alte state americane, cu precădere Oregon, New Mexico şi Texas, au trimis pompieri în zonele afectate, precum şi echipamente de monitorizare şi pentru stingerea incendiilor.

Ajutorul este binevenit, dar insuficient în faţa dimensiunii dezastrului, după cum a declarat guvernatorul Newsom, care a solicitat ajutorul Canadei şi Australiei pentru că aceste state au, în opinia sa, ”cei mai buni pompieri din lume”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Obama crede că Biden ar trebui să-şi reconsidere candidatura

Obama crede că Biden ar trebui să-şi reconsidere candidatura Fostul preşedinte democrat al SUA din perioada 2009-2017, Barack Obama, a afirmat în cercul său apropiat...

O infecție fungică încă necunoscută a făcut primele victime: Este ‘nemaiîntâlnită la om’

O infecție fungică încă necunoscută a făcut primele victime: Este 'nemaiîntâlnită la om' O ciupercă patogenă necunoscută anterior, capabilă să infecteze oamenii, a fost descoperită...

‘Schimbarea aici și acum’, sloganul Nataliei Morari în cursa prezidențială: Moldova are nevoie de schimbări adevărate, radicale

'Schimbarea aici și acum', sloganul Nataliei Morari în cursa prezidențială: Moldova are nevoie de schimbări adevărate, radicale „Schimbarea aici și acum” – este sloganul de...

Deciziile summitului NATO, importante și pentru R.Moldova

Deciziile summitului NATO, importante și pentru R.Moldova Summitul NATO de la Washington a demonstrat unitatea și puterea Alianței Nord-Atlantice, chiar dacă războiul brutal de agresiune...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.