Incendiile din Turcia ameninţă o electrocentrală

Publicat:

Vântul şi temperaturile ridicate au împiedicat duminică eforturile pompierilor de a stinge cele şase incendii care rămân active în Turcia, în special un focar care ar putea afecta o centrală electrică din sud-vest ţării, transmite EFE, potrivit agerpres.

“Au fost luate măsuri importante de precauţie în regiune şi s-a intervenit din aer. Acum focul suflă spre mare şi momentan incendiul nu a crescut, dar pericolul persistă”, a anunţat pe Twitter Muhammat Tokat, primarul oraşului Milas, unde se află centrala electrică.


Citește și :  Demonstraţii în Italia și Franța împotriva introducerii certificatului verde

Pentru a proteja centrala Yenikoy, au fost tăiaţi copaci pe o rază de cinci kilometri şi au fost săpate şanţuri, în timp ce zeci de pompieri şi voluntari încearcă să prevină răspândirea flăcărilor cu rezervoare de apă.

Centrala electrică a închiriat un elicopter din Belarus cu o capacitate de descărcare de 15 tone de apă, pentru a ajuta autorităţile să controleze incendiul care a izbucnit în urmă cu zece zile în zonă.

Yenikoy este a doua centrală ameninţată de incendiu în zonă. La o distanţă de 12 kilometri se află centrala Kemerkoy, care a fost afectată miercuri trecută. Astăzi flăcările s-au apropiat din nou, dar au fost controlate rapid printr-o intervenţie aeriană.

Pe de altă parte, două cartiere din oraşul Bodrum, în aceeaşi provincie, au fost evacuate din cauza înaintării incendiului ca urmare a schimbării direcţiei în care bate vântul.

Citește și :  Sicilia declară stare de urgenţă şi de criză pentru şase luni din cauza incendiilor de vegetaţie

Un nou incendiu a fost declarat şi în Dalaman, lângă aeroportul din provincia Mugla. Autorităţile afirmă că aeroportul nu este în pericol.

În ultimele 12 zile, 217 focare au fost controlate în 38 de provincii ale Turciei.

După valul de incendii declanşat pe 28 iulie, flăcările au provocat opt decese, dintre care şapte într-un incendiu din Antalya.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare

Sky News a renunţat la interviul cu Boris Johnson din cauza interdicţiei de înregistrare Sky News a renunţat la un interviu cu Boris Johnson, după...

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii

Sute de morţi în câteva ore în Burkina Faso: Al-Qaida a comis unul dintre cele mai grave masacre din ultimele decenii Până la 600 de...

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti

Zelenski le cere aliaţilor săi acelaşi sprijin ca cel pe care îl oferă Israelului, pentru a doborî rachetele ruseşti Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut,...

Un an de la atacul Hamas în Israel – Stupefiaţi, solidari, divizaţi: israelienii sunt încă zdruncinaţi de şocul din 7 octombrie

Un an de la atacul Hamas în Israel - Stupefiaţi, solidari, divizaţi: israelienii sunt încă zdruncinaţi de şocul din 7 octombrie La un an după...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.