X

Incendiu de pădure în centrul Portugaliei

Peste 700 de pompieri s-au luptat duminică cu un incendiu de pădure în centrul Portugaliei, vânturile puternice complicând eforturile de stingere a flăcărilor, relatează Reuters, scrie agerpres.

Incendiul a izbucnit sâmbătă după-amiază în municipalitatea Oleiros şi s-a extins în două oraşe învecinate, conducând la
evacuarea preventivă a mai multor persoane.

Citește și : Polonia declanşează demersuri în vederea retragerii din tratatul european împotriva violenţelor domestice

Un pompier în vârstă de 21 de ani a murit într-un accident rutier produs sâmbătă seara în timp ce se lupta cu flăcările şi alţi şase au fost răniţi.

“Aş dori să transmit un mesaj de solidaritate, de încurajare şi să le mulţumesc pompierilor … pentru munca depusă pentru
Portugalia şi pentru noi toţi”, a declarat premierul Antonio Costa într-un comunicat.

Luis Belo Costa, comandant în districtul Castelo Branco, unde se află oraşele afectate, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă duminică dimineaţă că mai multe case se aflau în pericol în condiţiile în care flăcările au ajuns lângă sate izolate.

“Au fost case afectate de flăcări”, a spus Belo Costa, adăugând că este încă prea devreme pentru a spune cât timp va dura
pentru stingerea incendiului.

Citește și : Rio de Janeiro anulează petrecerea de sfârşit de an de pe plaja Copacabana

“Oameni au fost evacuaţi, însă majoritatea s-au întors deja la casele lor”, a mai spus el.

Incendiul este de mici proporţii în comparaţie cu un incendiu masiv care a lovit regiunea în iunie 2017, provocând moartea a 66 de persoane şi rănind alte 250.

Datele oferite de Uniunea Europeană arată că Portugalia este una dintre ţările sale cele mai afectate de incendii în fiecare an.

Tags: Antonio CostaincendiuOleirospădureportugalia
Categorii: Diaspora