X

Incendiu de pădure în estul peninsulei grecești Peloponez

Pompierii greci depun eforturi pentru a ţine sub control un puternic incendiu de pădure, alimentat de vânturi puternice, în apropiere de localitatea Kechries, pe malul mării, în estul peninsulei Peloponez, a anunţat miercuri departamentul de pompieri, potrivit Reuters, scrie agerpres.

Autorităţile au precizat că au fost nevoite să evacueze o zonă rezidenţială întrucât incendiul, care a cuprins o pădure de pini, a ajuns până în apropierea unei baze militare unde era depozitat material explozibil.

Citește și : Măsurile de izolare impuse în Austria sunt neconstituţionale

Un fum dens şi negru a acoperit zona, iar flăcările înaintează spre sud în condiţii de vânt intens. Nu au fost raportate pagube materiale sau persoane rănite.

”Incendiul este alimentat de vânturi puternice, am recomandat evacuarea a trei aşezări. Până în prezent nu există răniţi sau daune provocate locuinţelor”, a precizat un oficial din cadrul departamentului de pompieri.

Autorităţile au evacuat preventiv tabăra ”Summerfun” şi au transportat copiii într-o regiune mai sigură, în apropiere de plaja localităţii.

Peste 70 de pompieri se luptau cu flăcările, asistaţi de cinci elicoptere şi două aeronave, precum şi de o echipă de voluntari.

Citește și : Guvernul britanic recunoaște că un acord cu UE este încă departe de concretizare

Comandantul departamentului de pompieri al Greciei a ajuns la faţa locului pentru a coordona eforturile de stingere a flăcărilor, în zonă fiind trimise echipaje suplimentare.

Kechries, o localitate din municipalitatea Corint, a fost denumită după portul antic Kenchreai.

Tags: KechriespădurePeloponezpompieriSummerfun
Categorii: Diaspora