
Un incendiu de vegetație uscată de proporții a avut loc pe 31 august în satul Feteasca, raionul Hâncești. 36 de pompieri, 77 de angajați ai altor instituții de stat și voluntari au fost implicați în stingerea flăcărilor. Arderea a distrus 60 hectare de vegetație uscată, fiind parțial afectată și pădurea din localitate pe o suprafață de 40 ha. Informațiile au fost raportate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU), scrie newsmaker.md.
Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat pe 31 august, la ora 12:18. Responsabilii au fost informați despre izbucnirea unui incendiu în satul Feteasca, raionul Hâncești, care a cuprins o suprafață extinsă de teren.
Ajunși la fața locului, salvatorii IGSU au constatat că focul se extindea rapid din cauza vântului intens, afectând o suprafață de circa 60 hectare de vegetație uscată, reprezentând un risc imens pentru sectorul locativ și pădurea din preajma satului.
Pentru gestionarea situației la fața locului a fost creat Statul Major, fiind introdus nivel sporit de intervenție.
Astfel, pentru lichidarea arderii au intervenit 11 autospeciale de intervenție cu 36 angajați din cadrul IGSU. De asemenea, au fost antrenate 5 unități de tehnică și 10 angajați din cadrul IGP, 4 unități de tehnică cu 8 angajați ai Poliției de Frontieră, 6 unități de tehnică cu 18 persoane din cadrul Î.S. „Hâncești-Silva, Ocolul Silvic Bujor”, inclusiv 41 de persoane cu 8 unități de tehnică din cadrul autorităților publice locale și voluntari.
Arderea a fost localizată la ora 19:47 și lichidată complet la 23:42.
În urma incendiului au fost distruse 60 hectare de vegetație uscată, fiind afectată parțial pădurea din localitate pe o suprafață de circa 40 ha. Victime nu au fost înregistrate.
Cauza și circumstanțele izbucnirii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști.
This post was last modified on 01/09/2024 17:12 17:12