Incendiu devastator la o fabrică de artificii în Indonezia: Patronul, suspectat de neglijenţă cauzatoare de moarte

Publicat:

Poliţia indoneziană, care anchetează asupra cauzelor incendiului produs săptămâna aceasta la o fabrică de artificii de lângă Jakarta, a anunţat sâmbătă că îi suspectează pe patronul fabricii şi pe alţi doi bărbaţi de neglijenţă cauzatoare de moarte, informează AFP.

Incendiul, care a avut loc joi, a făcut 48 de morţi, adică jumătate dintre angajaţi, 45 de răniţi şi a distrus fabrica ce funcţiona de numai şase săptămâni.


Sâmbătă, poliţia a anunţat că îl consideră pe proprietarul fabricii, Indra Liyono, pe directorul operaţional al întreprinderii, Andri Hartanto, şi pe Subarna Ega, un sudor, suspecţi în cadrul acestei anchete.

Cei trei bărbaţi riscă până la cinci ani de închisoare şi o amendă de 500 de milioane de rupii (circa 37.000 de dolari) pentru neglijenţă la locul de muncă ce a dus la moartea mai multor oameni.

“Mărturiile şi examenele medico-legale au dezvăluit că incendiul a fost cauzat de scânteile provocate de materialul de sudură care au atins focurile de artificii”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Jakarta, Argo Yuwono, în timpul unei conferinţe de presă.

Proprietarul fabricii şi directorul operaţional au fost interogaţi de poliţie, însă autorităţile nu ştiu unde se află al treilea suspect.

De asemenea, forţele de ordine au descoperit că societatea, Panca Buana Cahaya Sukses, folosea munca a cel puţin trei minori, delict ce ar putea grăbi închiderea definitivă a acesteia.

Incendiile cauzatoare de moarte sunt relativ frecvente în Indonezia, un imens arhipelag de peste 250 de milioane de oameni, unde normele de securitate suferă adesea breşe importante.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ziarul New York Times a identificat cea mai frumoasă carte a secolului 21

Ziarul New York Times a identificat cea mai frumoasă carte a secolului 21 Prietena mea genială, de Elena Ferrante, tradusă în engleză de Ann Goldstein...

‘Despicable Me’, prima franciză animată din istorie care depăşeşte încasări de 5 miliarde de dolari

'Despicable Me', prima franciză animată din istorie care depăşeşte încasări de 5 miliarde de dolari "Despicable Me 4" s-a impus la box office-ul internaţional, câştigând...

Netflix a dezvăluit imagini din culisele celui de-al cincilea şi ultimul sezon al serialului ‘Strange Things’

Netflix a dezvăluit imagini din culisele celui de-al cincilea şi ultimul sezon al serialului 'Strange Things' Netflix a dezvăluit luni imagini din culisele celui de-al...

Nominalizările la premiile Emmy o să fie anunţate miercuri: Netflix se pregătește să dea marea lovitură

Nominalizările la premiile Emmy o să fie anunţate miercuri: Netflix se pregătește să dea marea lovitură Serialele "The Bear", "Shogun" şi "Baby Reindeer" sunt cotate...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.