X

Incendiu devastator în New York. Cel puţin 12 oameni au murit

Cel puţin 12 persoane şi-au pierdut viaţa într-un incendiu izbucnit într-o clădire din cartierul Bronx, din New York.

Primarul oraşului New York  Bill de Blasio a declarat că printre victime se numără şi un copil de un an şi că alte patru persoane au fost grav rănite.

De Blasio a mai spus şi că este incendiul cu cele mai multe vicitme, din ultimii 25 de ani, transmite news.ro.

Cauza izbucnirii focului nu este cunoscută încă.

Clădirea este situată pe Prospect Avenue, lângă Universitatea Fordham şi lângă Grădina zoologică din Bronx.

Peste 160 de pompieri au intervenit pentru stingerea incendiului.

Tags: Bill de BlasioBronxincendiunew yorkProspect AvenueSUAUniversitatea Fordham
Categorii: Știrile zilei