Incendiu forestier în apropierea unui oraş turistic din sud-vestul Turciei

Pompierii s-au luptat miercuri cu un incendiu de pădure izbucnit în apropierea oraşului turistic Datca din sud-vestul Turciei, unde se întâlnesc mările Egee şi Mediterană, au anunţat autorităţile locale şi media, informează Reuters, potrivit agerpres

Nouă elicoptere, cinci aeronave şi mai multe autovehicule pentru stingerea incendiilor au fost trimise în regiune, a transmis Biroul guvernatorului provincial din Mugla într-un comunicat, adăugând că focul se extindea alimentat de vântul puternic.

Citește și : Incendii de pădure în jurul oraşului Bordeaux (VIDEO); vremea caniculară continuă

În imaginile difuzate la televizor putea fi văzut fumul care se ridica din copaci şi elicopterele care aruncau apă peste flăcările ce se extindeau în pădurea din zona turistică.

“Un număr mare de echipaje aeriene şi terestre au fost direcţionate în regiune. Au fost luate măsurile necesare de către echipele noastre pentru protejarea aşezărilor de incendiu”, se menţionează în comunicat.

Ţări precum Franţa şi Portugalia – care se confruntă cu al doilea val de caniculă în decurs de două luni – au fost afectate în ultimele săptămâni de o serie de incendii de vegetaţie.

Incendiul din sud-vestul Turciei reaminteşte de evenimente similare din vara trecută, cele mai grave din istorie, când flăcările au devastat 140.000 de hectare de teren din mediul rural.

Oficialii locali au avertizat că autorităţile nu au fost pregătite vara aceasta, notează Reuters.

Citește și : SUA anunţă finanţări de 600 milioane de dolari pentru regiunea Pacificului

This post was last modified on 13/07/2022 16:52 16:52

Tags: DatcaEgeeincendiuMediteranaMuğlapădure
Categorii: Diaspora