Un incendiu forestier a mistuit aproape 1.800 de hectare de vegetaţie în sudul Chile

Publicat:

Un incendiu forestier a mistuit până în prezent 1.775 de hectare de vegetaţie în zona localităţii Ercilla, în sudul Chile, a raportat Biroul National pentru Situaţii de Urgenţă (Onemi), citat joi de EFE.

Incidentul înregistrat în regiunea La Araucanía a afectat o proprietate a omului de afaceri René Urban. Unul dintre pompierii care au intervenit a suferit arsuri pe 85% din suprafaţa corpului. De asemenea, două depozite au fost arse complet, potrivit agerpres.


Zece echipe de pompieri, un avion, şapte elicoptere şi un elicopter de dimensiuni mai mari acţionează în zona afectată de incendiu în care flăcările “continuă să se răspândească şi să se deplaseze cu viteză mică spre nord-est”, după cum se precizează în ultimul raport al Onemi.

Citește și : Conservatorii germani, optimiști în privinţa încheierii negocierilor cu social-democraţii

Biroul a asigurat că populaţia din regiune nu se află sub ameninţarea directă a flăcărilor şi că incendiul înaintează ”către o barieră naturală contra focului”.

Guvernul regional a declarat alertă galbenă pentru provincia Malleco pentru acest incendiu şi altele mai mici active în zonă, în timp ce La Araucanía se află sub atenţionare din cauza unui val de căldură care ar putea determina temperaturi de 35 de grade şi ar facilita astfel propagarea flăcărilor.

Procurorul Carlos Cornejo a anunţat, joi, arestarea unei persoane suspectă că ar fi provocat un incendiu de vegetaţie în sectorul Chacaico, în aceeaşi regiune în care se află La Araucanía, care s-a alăturat unui alt incendiu care a afectat sectorul Huequén.

În vara anului 2017 incendiile violente au provocat moartea a unsprezece persoane în centrul şi sudul Chile, au distrus sate şi au mistuit 500.000 de hectare de vegetaţie, menţionează EFE.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Precizările Serviciului Vamal privind regulile de traversarea a frontierei

Precizările Serviciului Vamal privind regulile de traversarea a frontierei „La trecerea frontierei vamale pe sens de intrare, ieșire sau tranzit, este necesar să completați declarația...

Lungul drum al partidului familiei Le Pen spre puterea din Franța: De la ‘diavolul republicii’ Jean-Marie la ‘de-demonizarea’ operată de Marine

Lungul drum al partidului familiei Le Pen spre puterea din Franța: De la 'diavolul republicii' Jean-Marie la 'de-demonizarea' operată de Marine Pe cale să devină...

Călătoriile cu avionul se scumpesc din nou în această vară, în România: Biletele vor costa chiar și cu 75 de euro mai mult

Călătoriile cu avionul se scumpesc din nou în această vară, în România: Biletele vor costa chiar și cu 75 de euro mai mult Călătoria cu...

Temperaturi de foc în Moldova. Astăzi intră în vigoare codul galben de caniculă

Temperaturi de foc în Moldova. Astăzi intră în vigoare codul galben de caniculă Astăzi, 7 iulie, intră în vigoare Codul galben de caniculă emis de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.